PLASTOR a împlinit 100 de ani. Cum a reușit o firmă românească să reziste un secol pe piață

Respect, calitate, comunicare, muncă, dedicație, seriozitate și devotament. În acești termeni poate fi descrisă Plastor, una dintre cele mai importante companii de articole de materiale plastice din România. De curând, a sărbătorit centenarul – 100 de ani de când marea familie Plastor dăinuie în timp. Iar lucrurile nu se opresc aici. Ne-a mărturisit acest lucru chiar Elena Sabău, șef serviciu producție. Într-un interviu acordat pentru DC News, ne-a spus că succesul trebuie să meargă mai departe, iar acest lucru va fi posibil cu ajutorul implementării Sistemului Kaizen, al Îmbunătățirii Continue a Performanței.

VEZI ȘI: RADU TIMIȘ, manager CRISTIM, despre sistemul Kaizen folosit de compania sa. Video - 

Firma a fost înfiinţată în Oradea, de un comerciant, în anul 1914, în aceeaşi locaţie în care îşi desfăşoară şi acum activitatea şi a fabricat în primii ani agrafe şi piepteni din materiale naturale. În anii ce au urmat, s-au dezvoltat tehnologiile şi gama de produse, astfel încât, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrau în fabrică 118 muncitori şi se fabricau, pe lângă produsele iniţiale, port ţigarete, mingi de tenis de masă, linguri de pantofi, ochelari de soare etc. După privatizarea din 1994, compania ce se numea deja Plastor SA, a intrat într-un amplu proces de reorganizare, transformându-se în ceea ce astăzi este un grup de 11 firme, fiecare societate fiind focalizată pe un anumit segment de piaţă.

Mai multe lucruri interesante despre Plastor, veți afla din interviul de mai jos, acordat în cadrul întâlnirii KAIZEN Manager Club, organizată de Institutul KAIZEN Romania și Asociația "KAIZEN Manager Club":

DC News: Spuneți-ne, vă rugăm, ce este Plastor.

Elena Sabău: Este o firmă prelucrătoare de mase plastice care a început prin a produce obiecte mici din materialele care existau la vremea respectivă – celuloid, bachelită. La început, compania producea piepteni, periuțe, rame de ochelari. În timp, lucrurile au evoluat, Plastor ajungând în anii '80 să fie cel mai mare producător de jucării de mase plastice. Era recunoscut la vremea aceea drept un important producător de jucării. Când m-am angajat în această firmă, în anul 1985, Plastor producea peste 250 tipuri de jucării. Fiecare copil din România cred că a ajuns să aibă o jucărie de Plastor. În timp, lucrurile au evoluat. După Revoluție ne-am privatizat prin metoda MEBO. Acționarii Plastor sunt și angajații firmei. În plus, vreau să reamintesc că pe piața jucăriilor ne-au invadat tot felul de importuri și era clar că trebuie să luăm o decizie. Am intrat pe piața bunurilor de larg consum având și produse de menaj. Și aici concurența era destul de mare. Astfel am început să luăm proiecte în domeniul auto. Am decis să intrăm pe această piață și am dezvoltat mai multe ramuri în domeniu. De-a lungul timpului, Plastor a trecut prin diverse transformări. Numărul de personal a scăzut, unele din sectoarele noastre s-au transformat în firme independente. Am început colaborarea pe parte de clăpari în 1993. Pentru noi, a fost o decizie extrem de importantă la momentul respectiv. Ne-a ocupat o mare parte din forța de muncă. La momentul actual, suntem pe piața articolelor sportive – avem clăpari și legături de schi, pe piața auto, dar și în îindustria industria electronică și electrotehnică. Partea de larg consum s-a separat într-o altă filială pentru a se putea dezvolta și pe această direcție.

DC News: Plastor a împlinit 100 de ani. Ce înseamnă această cifră pentru dumneavoastră personal?

Elena Sabău: Pentru mine personal este un eveniment important, plin de încărcătură emoțională. Foarte rar am auzit de firme care să ajungă la această vârstă. Un rol important în a ajunge la 100 de ani l-a avut echipa managerială. Este un moment important și pentru mine, dar și pentru ceilalți angajați. Centenarul ne dă încredere că așa cum a putut să reziste 100 de ani pe piață, Plastor va putea să meargă mai departe.

DC News: Dacă priviți în urmă, ce ar fi de învățat?

Elena Sabău: Să lucrăm cinstit și corect. Încercăm să avem grijă de mediul în care lucrăm și să promovăm valorile. Pe scurt: să fim corecți.

DC News: Care a fost cel mai dificil moment în cei 100 de ani de activitate. Care a fost cea mai mare provocare?

Elena Sabău: Din punctul meu de vedere, cea mai mare provocare a fost cea care s-a luat în privința referitoare la privatizare. Dacă nu prindeam acel moment și dacă nu-l fructificam, nu știu dacă am fi avut o altă oportunitate de a ne privatiza. Și – rămânând o firmă de stat – cu siguranță nu ajungeam aici.

DC News: Ce s-a întâmplat cu Plastor în perioada comunistă și ce se întâmplă acum?

Elena Sabău: În perioada comunistă era interesant. Oamenii lucrau după niște dispoziții clare. Nu puteai să faci ce voiai. De exemplu, atât cât produceam într-o lună nu era suficient. Mereu trebuia mai mult. Pentru mine, a fost un lucru de neînțeles care m-a speriat oarecum. Mă refer la faptul că trebuia să declari mai mult decât ai făcut. Acest lucru însemna că în luna următoare trebuia să lucrezi pentru ceea ce ai declarat în plus. Lucrurile acestea nu se mai întâmplă acum. Toată lumea este conștientă că ceea ce face trebuie să fie corect. Nu poți să exagerezi lucrurile pentru că – până la urmă – se întorc împotriva noastră.

DC News: Privind în urmă, îmi puteți spune un lucru bun din acea perioadă?

Elena Sabău: Spiritul acesta din prezent, de mare familia, era și atunci. Acest lucru s-a transmis în timp. Îmi aduc aminte de șefa mea de atunci care a devenit director general după anii '90. Cu această ocazie, spun că oamenii din conducere au avut un rol foarte important.

DC News: Când și de ce v-ați gândit să apelați la metoda Kaizen?

Elena Sabău: În ultimii ani, noi am făcut multe investiții tehnologice. Este vorba de investiții foarte mari, dar ne-am dat seama că fără metode moderne de îmbunătățire continuă, nu vom avea succes și nu vom rezista concurenței. De aceea, am apelat la Managementul Kaizen. Încă suntem la faza de început. Cu siguranță vom ajunge să implementăm metodele de management și vom avea rezultate bune. Ne dorim ca prin Managementul Kaizen să ne eficientizăm activitatea și să reducem costurile pentru a rezista pe piață.

DC News: Care ar fi rețeta succesului într-o afacere?

Elena Sabău: Perseverență, corectitudine și foarte multă muncă.

VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel