După terminarea perioadei sărbătorilor de iarnă, Elena Udrea s-a întors la treabă cu forțe proaspete pentru noul an.
Într-un mesaj pe Facebook, președinta PMP a lansat atacuri la adresa lui Klaus Iohannis, dar a trecut în revistă și câteva proiecte importante pentru România.
"După o pauză (cât o vacanţă), ne întoarcem la ale noastre.
Sfârşitul de an 2014 a fost foarte dens şi încărcat de tensiune. De aceea, toată lumea avea nevoie să respire. Abia acum începem să ne dezmeticim şi să ne dăm seama ce s-a întâmplat, dincolo de valul de emoţie şi de aşteptările uriaşe.
Adevărul este că simpla alegere a lui Iohannis, altfel cu totul întâmplătoare, în funcţia de Preşedinte nu va rezolva problemele cu care se confruntă România. Trebuie doar să ne uităm la oamenii din spatele noului şef al statului, începând cu aceiaşi dintr-un PNL compromis, la consilierii săi şi la atitudinea faţă de Putere pentru a ne da seama că, dacă toate speranţele noastre sunt în Iohannis, se va alege praful de ele. Fundaţia nu este deloc solidă, pentru că ea se bazează pe interese şi foarte multă ipocrizie", a notat Elena Udrea pe Facebook.
Cât despre lucrurile care ar trebui făcute pentru România, președinta PMP a mai scris: "Şi, totuşi, avem foarte multe de făcut în România: modificarea Constituţiei prin respectarea voinţei românilor, o nouă lege electorală, întărirea şi depolitizarea instituţiilor (poate chiar prin măsuri legislative), o lege care să ajute presa să supravieţuiască în această perioadă economică dificilă fără să fie obligată să cânte în strună Puterii, reforma în Sănătate sau realizarea unor investiţii strategice care să genereze locuri de muncă etc.
PMP îşi ia angajamentul de a fi unul dintre motoarele politice care să genereze răspunsul la aşteptările celor care vor o Românie frumoasă. Nu cred că e însă suficient. De aceea, îi invit pe toţi românii să producă, prin propriul lor exemplu, schimbarea pe care şi-o doresc în ţară. Vă doresc un 2015 cu dorinţe împlinite!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu