Oana Florea: Clădirea Parlamentului, păzită de soldați

Oana Florea, consilier în Parlamentul European, a povestit care este situația actuală la Parlamentul European, clădirea fiind păzită de zeci de soldați.

VEZI ȘI: Petrache, răspuns fabulos legat de Iohannis. Schnecker: INCREDIBIL

"Urmare a ridicării gradului de alertă în Belgia, clădirea Parlamentului European este păzită de soldați înarmați.

Totodată, decanul baroului francofon, Stéphane Boonen, a transmis tuturor avocaților o scrisoare prin care îi anunță pe aceștia de instaurarea unor măsuri de securitate la intrarea în Palatul de Justiție din Bruxelles. Printre acestea:

1. Închiderea tuturor intrărilor în clădire, cu excepția intrării principale;
2. Interzicerea accesului în clădire înainte de ora 8:00, din cauza inspectării zilnice de către geniști;
3. Obligarea tuturor persoanelor, cu excepția magistraților și personalului judiciar, de a se supune unui control amănunțit cu detectoare de metal (inclusiv avocații).

Aceste măsuri au generat cozi la intrare de 45-75 minute în fiecare dimineață, ședințele de judecată fiind perturbate de întârzierile avocaților.

Autoritățile baroului au solicitat o modificare a acestor măsuri, prin aplicarea unui regim distinct avocaților", a relatat Oana Florea pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel