Luni, 26 ianuarie, au început înscrierile pentru Selecţia Naţională a Concursului Eurovision 2015. Producătorii acestei ediții sunt Iuliana Marciuc şi Bogdan Ghiţulescu, iar Liana Stanciu va fi şefa delegaţiei României la Viena.
Îndrăgita Liana Stanciu a povestit pentru DC News cu ce gânduri pornește în aventura Eurovision 2015.
DC News: Cu ce gânduri porniți în aventura Eurovision?
Liana Stanciu: Pornim cu gândurile pe care le avem de fiecare dată când vorbim despre un nou început în zona concursurilor muzicale. Mergem cu speranța că România va fi între primele țări pentru că, de fapt, este campionatul european de muzică. Nu avem un obiectiv clar pentru că nu putem emite pretenții. De ce? Pentru că eu, spre exemplu, nu am ascultat niciunul din cântecele alese de celelalte țări. Vor fi 39 de state; practic toată Europa este acolo. Sperăm că vom fi printre primele state din Europa în materie de muzică pentru că noi chiar avem suficiente resurse.
DC News: Mulți spun că la Eurovision se votează strict politic. În aceste condiții, România de ce mai participă la Eurovision?
Liana Stanciu: Este ca la fotbal. Fie că Real Madrid sau FC Barcelona sunt cele mai bune, mereu vor exista echipe cu care să se bată. Așa se întâmplă și la Eurovision. Noi mereu am pornit de pe poziții extraordinare. Gândiți-vă că România a obținut locul trei și locul patru în anii în care nu ni se dădea nicio șansă. Deci se poate. Eu nu aș comenta foarte mult acest subiect. Gândiți-vă că vecinii se votează între ei. Și noi votăm constant piesa în limba română a Moldovei, iar moldovenii ne votează de asemenea. Nu se poate spune că este un vot dat doar pe criterii politice. Nu! Mai degrabă este vorba despre vot geopolitic. Câtă vreme România a câștigat locul trei și locul patru, cred că putem să ocupăm și de această dată un loc fruntaș.
DC News: Ce mesaj aveți pentru reprezentantul României la Eurovision?
Liana Stanciu: Mesajul meu este următorul: România are resurse și a dovedit în timp acest lucru. În 20 de ani, țara noastră nu a fost niciodată învinsă; nu a fost eliminată în seminfinale. România a avut întotdeauna artiști și melodii de top 20. Acest lucru vorbește mult despre modul în care Europa ne vede. Cred cu toată tăria că mai sunt multe de spus în muzică, cât despre povestea aceasta cu geopoliticul... poate că există, dar nu este o chestiune despre care să comentăm acum. În schimb, putem să fim foarte buni și să ne întoarcem victorioși având o poziție bună în clasamentul din finală.
Cum pot fi înscrise piesele pentru Selecţia Naţională a Eurovision 2015
Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru Selecţia Naţională a Eurovision 2015 o pot face până pe 8 februarie. Piesele pot fi trimise prin poştă sau depuse direct la Registratura TVR (Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, Bucureşti), pe suport CD, cu menţiunea „Pentru Selecţia Naţională Eurovision 2015" înscrisă pe plic sau electronic, la adresa [email protected].
Calendarul pentru desfăşurarea selecţiei:
- 26 ianuarie – 08 februarie: înscrieri – depunerea sau trimiterea pieselor la Registratura TVR ori electronic la adresa [email protected]
- 9, 10, 11 februarie: preselecţii – piesele vor fi audiate de juriu
- 12 februarie: anunţarea celor 12 piese care vor intra în concurs, printr-o conferinţă de presă
Câştigătorul finalei Eurovision România va fi ales pe 8 martie, într-un spectacol transmis în direct de Televiziunea Română.
Concursul Eurovision 2015 va avea loc la Viena, cu semifinalele pe 19 şi 21 mai şi finala pe 23 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu