Victor Ciutacu a transmis un mesaj tranșant după discursul susținut de către deputatul Elena Udrea în Parlament. De asemenea, jurnalistul România TV a ridicat mai multe semne de întrebare cu privire la cutremurul de pe scena politică din această pedioadă.
"Habar n-aveam, când mă ocupam cu mărunțișuri precum dezvăluiri privind mafia Băsescu-Udrea, câți oameni curajoși, de mare caracter, mă susțin în tăcere de sub plapumă, da' le e jenă să mi-o spună. Muriți, bă, viermilor! Dacă un om cu puterea și informațiile lu' Nuți a fost spulberat de sistem într-o lună, orice dictator diliu face o mândrețe de canal nou cu voi într-un mandat și nu scoateți un sunet", a fost mesajul lui Victor Ciutacu.
Discursul Elenei Udrea
Jurnalistul opinia privind discursul susținut de către deputatul Elena Udrea în Parlament, în cadrul căruia le-a cerut colegilor din Camera Deputaților să nu fie părtaşi la încercarea de arestare a sa, pe care a definit-o ca fiind un "abuz".
"Excepțional construit și perfect valid discursul Nuțicăi, rostitorul e greșit. Și, ironia sorții, în egală măsură vinovat pentru starea de fapt de azi...", a scris Victor Ciutacu pe blogul său.
De asemenea, realizatorul TV a lansat și câteva întrebări-cheie.
"1. Faptul că ar fi executată public la comandă, de cuplul Coldea-Kovesi sau de trimișii Planetei Giganților, nu implică și că Udrea nu ar fi comis faptele penale de care-i acuzată. Întrebarea e: de ce abia acum anchetele?
2. Faptul că Udrea ar fi comis toate mizeriile de care-i acuzată azi nu implică și că acuzațiile la adresa cuplului Coldea-Kovesi ar fi, indiscutabil, false. Întrebarea e: de ce abia acum dezvăluirile?", a mai notat realizatorul emisiunii "Ediția de seară", de la România TV. Întreaga postare poate fi citită AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu