Udrea, arest domiciliu. Reacția lui MIRCEA BADEA

Mircea Badea a spus - cu câteva zile în urmă - că Elena Udrea a scăpat de arestul preventiv. Ea va plasată în arest la domiciliu.

"Îmi cer scuze că mă pricep. (E despre prestația subțire a DNA și previziunea că Udrea scapă)", a scris Mircea Badea pe Facebook, loc unde a postat și link-ul către o știre cu declarațiile pe care le-a făcut într-o pasă dintre emisiunile "Sinteza Zilei" și "În gura presei".

"Nu vi se pare că tot ce avem concret, material, cu Elena Udrea, mă refer la munca procurorilor, este subțire rău de tot? E subțire și vă spun exact de ce e subțire, adică exact cum spune chiar doamna Udrea, care spune corect că e subțire, și l-am auzit și pe domnul avocat grăsuț, cu freză ciudată că spune același lucru și l-am crezut, părea competent. Ce avem în acest moment? Avem trei capete de acuzare pentru trafic de influență, care, din punct de vedere al pedepsei, mare șmecherie nu sunt, una de spălare de bani și mai avem asta cu 500.000 de euro pretinși și luați de la Dinu Pescariu. De fapt, din cauza asta a fost arestată, Udrea e acum 30 de zile sau, mă rog, să vedem luni ce se decide, eu cred că iese, stă la mititică pentru că... 500.000 de euro, nu pe trafic de influență, spălare de bani, stă pe denunțul lui Pescariu, ăsta este adevărul, ăsta e singurul motiv", a zis Mircea Badea la acea vreme.

VEZI ȘI: Ciutacu, după ce Udrea a fost eliberată: FABULOASĂ HOTĂRÂRE. Sunt curios...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel