Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, despre ziua în care a fost la DNA

Mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, a vorbit, la Antena 3, despre ziua în care a mers la DNA, ca martor. 

"Din păcate, aproape că sunt zi și noapte acolo, nu pentru mine, dar a devenit program singur. Trebuie să fiu sinceră, deși n-am avut niciodată de-aface cu justiția în sensul de a exista vreo suspiciune asupra vieții mele și familiei mele, poate e târziu să înveți la vârsta asta că lumea poate fi și altfel, eu m-am dus destul de deschisă. N-am avut niciun fel de emoții legat de întâlnirea cu procurorul, am avut emoții de întâlnirea cu presa. Am avut un fel de deschidere a mâinilor până când am ajuns aproape. În clipa aia, am simțit că sare pe mine un stol de păsări și am încercat să evit orice discuție. Am simțit jena de a fi filmat 45 de minute, cu aparatele lipite de geam. La un moment dat poate am fost sfidătoare, m-am întors și eu am avut impresia că mă uitam spre ei, dar mă uitam spre aparate. Perioada a durat pentru că avocatul care m-a însoțit nu-și luase o delegație, pentru că nu am știut că martorii nu au voie să fie însoțiți de avocați", a spus Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, la Antena 3, în emisiunea Q&A, realizată de Alessandra Stoicescu. 

Mama premierului Victor Ponta a precizat că firma sa de contabilitate nu are legătură cu firma ginerelui său, ei și fiicei sale le-a fost interzis accesul în firma Grossman de către asociatul său. Cu toate acestea, procurorii au făcut percheziții și-n biroul său unde se face contabilitatea. "Ni s-au verificat toate actele și ni s-au luat toate calculatoarele", a precizat Cornelia Naum. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel