Narcisa Iorga, fost membru CNA, a sărit în apărarea Laviniei Șandru după ce a fost admisă cererea de încuviințare a arestării soțului acesteia, Darius Vâlcov.
Narcisa Iorga atrage atenția asupra faptului că Realitatea TV, postul de televiziune unde lucrează Lavinia Șandru, niciun moment nu a evitat cazul Darius Vâlcov.
"Darius Vâlcov a cerut să se încuviințeze cererea de arestare, spunând că, în caz contrar, va demisiona din Senat. A fost admisă cererea de încuviințare a arestării sale. Măcar și pentru acest gest, poate aceia care au ridicat piatra asupra Laviniei Șandru, o lasă jos. Nu înțeleg ce satisfacție poate oferi lovirea unei femei, fie ea și soția unui politician căruia i se cere arestarea.
Vă atrag atenția asupra faptului că Realitatea TV nu a ocolit deloc, dar deloc, subiectul. Cazul Darius Vâlcov a fost tratat la fel ca oricare altul cercetat de DNA. Mai adaug că nici măcar legea penală nu sancționează soția care nu-și denunță soțul. Atunci, de ce o condamnăm noi? Acum câteva zile, CNN difuza imagini de la uciderea unei femei într-o piață publică din Afganistan. Forța și setea cu care zeci de bărbați săreau cu picioarele pe acea femeie și o loveau cu bâte până când unul a luat un bolovan și a ucis-o lovind-o în cap m-au șocat. Nu suntem departe de ei, doar că nu lovim cu picioarele, ci cu vorba. Poate ar fi cazul să ne mai civilizăm!", a fost mesajul Narcisei Iorga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu