1 aprilie 2013. În urmă cu doi ani, Victor Ciutacu începea o nouă etapă în cariera sa.
Jurnalistul se transfera la România TV după plecarea de la Antena 3. Se întâmpla chiar de Ziua Păcălelilor. Mai precis, pe 1 aprilie 2013, jurnalistul era "în acte" la România TV și spunea, la acea vreme, că este pregătit să intre oricând pe post pentru că este obișnuit cu emisiunile zilnice.
Victor Ciutacu, despre despărțirea de Antena 3
La sfârșitul lunii martie 2013, Victor Ciutacu, realizatorul emisiunii "Vorbe grele" de la Antena 3, părăsea trustul Intact pentru a se alătura echipei televiziunii România TV, după cum însuși realizatorul TV anunța pe blogul său, într-o postare intitulată "Vă mulțumesc pentru tot, la revedere...".
"Se termină un ciclu profesional şi de viaţă. După aproape nouă ani (dintre care peste şase şi la tv), părăsesc Trustul Intact. A fost cel mai lung (şi cel mai plăcut) loc de muncă pe care l-am avut. Şi, în 20 de ani, am trecut prin câteva...
Sigur, cea mai la îndemână e teoria conspiraţiei. O să vă dezamăgesc. Nu e nici un scandal. Şi, din punctul meu de vedere, nici n-are de ce să fie. Nu m-am certat cu nimeni, nu mustesc frustrările-n mine. N-aş avea nici un motiv serios să mă plâng şi chiar nu-s genul care să-şi caute motivaţie pentru autovictimizare. E o oportunitate de carieră şi atât. Căreia, după ani de refuzuri fără să mă bat cu pumnu-n piept, am decis să-i dau curs. E decizia mea, e viaţa mea, e responsabilitatea mea.
Mi-e foarte greu să scriu rândurile astea. Am venit în Intact în 2004, direct dintr-o structură guvernamentală, fără să mă paraşuteze nimeni. Aveam un nume suficient de rezonant în mica şi meschina noastră lume încât să nu fie nevoie să mai dau probe de talent şi competenţă. Am ajuns la Jurnalul Naţional, aflat într-o senzaţională efervescenţă. Masa era cumva întinsă, n-am ridicat pietroaie pe munţi. Ziarul a ajus (şi cu mine acolo, e o realitate) lider al pieţei şi acolo a rămas. Între timp, presa scrisă s-a prăbuşit. Probabil voi scrie şi pe tema asta, dar nu acum. Acum e despre mine. Am parcurs, în ani, la JN, toate treptele de la senior editor la redactor-şef. Nu cred că-i necesar un rezumat al activităţii mele. Cine vrea vede", scria Victor Ciutacu pe blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu