Gheorghe Nichia a acordat un interviu emoționant în care și-a adus aminte de copilăria sa dureroasă.
Primarul Iașului și-a deschis sufletul, la sfârșitul lunii aprilie, în fața jurnalistei Violeta Cincu, de la Radio Hit, și a vorbit despre traumele sale.
Gheorghe Nichita a povestit că i-a fost foame "de foarte multe ori" şi că e pregătit acum "să mănânce din nou mămăligă cu ceapă", apoi a admis că "a încercat să fure nişte bani de-acasă ca să cumpăr un briceag, dar l-a prins mama sa".
"Am evitat să vorbesc despre copilăria mea pentru că este foarte dureroasă. În curând, aș vrea să scriu o carte despre viața mea. Este cutremurător de greu să vorbește despre tine. Nu pot să vorbesc despre copilăria mea fără să-mi curgă lacrimile. Este foarte greu", a mai zis Gheorghe Nichita.
"După un timp, am fost ca un copil abandonat. Mama se îmbolnăvise. Era internată într-un spital departe de Dorohoi. A trebuit să am grijă de ceilalți frați ai mei. Nu mi-a fost ușor. Apoi... de mine a avut grijă bunica. M-a crescut cum a putut. Școala a avut un rol important pentru mine pentru că eram în contact cu foarte mulți copii și îmi plăceau elevii care erau deștepți", a punctat edilul.
"Nu este ușor. Mai este nevoie și de viața ta persoanlă. De aceea îmi dau seama că unele lucruri nu funcționează în viața mea. Îmi dau seama că nu am cum nici să le fac să funcționeze, dar încerc să fac față la aceste probleme și îmi spun mereu că dacă vrei să fii un om public... trebuie să te dezbraci în Piața Unirii. Cred că viața publică are nevoie de mai multă înțelegere din partea societății", a adăugat primarul.
După ce şi-a şters lacrimile, primarul şi-a revenit şi a povestit că toată copilăria şi-a dorit să fie actor, deşi cu alte ocazii a susţinut ba că a vrut să fie fotbalist, ba spion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News