DNA: Victor Ponta, urmărit penal. Ce acuzații îi aduc procurorii DNA

Premierul Victor Ponta este urmărit penal de procurorii DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani. DNA a precizat că sesizează Camera Deputaților pentru urmărirea penală pentru conflict de interese. 

Alegeri prezidentiale 2024

Faptele sunt de când premierul Victor Ponta era avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel". 

Iată ce scrie DNA cu privire la acuzațiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații" de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.

La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Șova și Asociații, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecție fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel".

În urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt:

La data de 30.08.2007, între SCA „Șova și Asociații" reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel" reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.
Prin act adițional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel.

VEZI ȘI: Prima declarație a lui Ponta la ieșirea de la DNA. Ce spune despre demisie

Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.

Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.

Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA „Șova și Asociații" care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.

Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.

Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați.

Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008.

VEZI ȘI: Ponta, la DNA, vineri dimineață, cu avocatul. "Bătălia politică se duce în Parlament, nu la DNA"

Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste" după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații", avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.

Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obținute de la SCA „Șova și Asociații" pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București.

În perioada 11.11.2008 - iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.

Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații", la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel". 

Premierul Victor Ponta este suspect, după cum precizează procurorii, iar vineri i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile anterior descrise. 

Iată ce scrie DNA cu privire la acuzațiile de conflict de interese: 

În calitate de prim-ministru al României, Ponta Victor-Viorel l-a desemnat pe Șova Dan-Coman, în luna august 2012, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcția de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor și în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condițiile în care Ponta Victor-Viorel a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Șova Dan-Coman, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism.

Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei și 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenții fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA „Șova și Asociații" reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel" reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 - iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosință al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziționat de SCA „Șova și Asociații" în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul și alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei".

DNA sesizează Camera Deputaților "pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel