Angela Merkel: Referendumul din Grecia nu lasă nicio bază pentru negocierea vreunui ajutor

Cancelarul german Angela Merkel este de părere că nu există nicio bază pentru negocierea unui nou pachet de salvare a Atenei, în urma referendumului prin care grecii au respins decisiv reforma şi tăierile bugetare. Anunțul a fost făcut, luni, de către un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin.

Citește și: Grecia, rezultate zdrobitoare la referendum. Două demisii după vot

"În lumina deciziei pe care a luat-o ieri poporul grec, nu există condiţii, în prezent, în vederea intrării în negocieri cu privire la un nou program de ajutorare", a declarat Steffen Seibert, citat de Mediafax.

Angela Merkel consideră plebiscitul drept "o clarificare" a poziţiei elene, a precizat el.

"Uşa negocierilor rămâne deschisă", a mai declarat Seibert, care a minimizat însă şansele unui acord rapid cu Atena, insistând asupra faptului că aprobarea unui plan de salvare este un proces de durată.

Referendumul reprezintă o respingere a principiului ajutorării europene, care are la bază solidaritatea şi efortul individual, a conchis purtătorul de cuvânt al Berlinului.

Vezi și: Ce speră Klaus Iohannis după referendumul din Grecia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel