Premierul Victor Ponta s-a prezentat, marți, în jurul orei 10:00, la sediul Direcției Naționale Anticorupție.
La intrarea în sediul DNA, Victor Ponta le-a spus jurnaliștilor că a venit să depună niște documente și să discute cu procurorul de caz, după care va face și declarații.
Premierul a petrecut aproximativ zece minute în sediul DNA, iar la ieșire a explicat că a depus la dosar o decizie a Curții Europene de Justiție din 3 septembrie, care, potrivit acestuia, ”lămureşte foarte clar ce se întâmplă cu contractele de consultanţă juridică”.
”Am vrut eu să depun, pentru că e important pentru cauză, decizia Curții Europene de Justiție, dată în 3 septembrie, care lămurește foarte clar ce se întâmplă cu contractele de consultanță juridică. Spune așa: 'O prestare de servicii precum cea în discuție și care este remunerată prin plata periodică a unor sume forfetare trebuie considerată efectuată în perioada în care se efectuează plata, indiferent dacă prestatorul a furnizat sau n-a furnizat'.
Deci eu zic că am făcut activitate, procurorul zice că n-am făcut, Curtea Europeană de Justiție ne zice să ne vedem de treabă amândoi, că, atâta timp cât s-au plătit taxele, e în regulă”, a declarat Victor Ponta, la plecarea de la DNA.
El afirmat că această decizie a CEJ ar trebui să arate că nu există un prejudiciu în dosarul său: ”Din punctul de vedere al Curții de Justiție a Uniunii Europene, care e obligatoriu pentru toate țările Uniunii Europene, nu avem un caz aici”.
Întrebat de ce a ales să vină personal la DNA pentru a depune respectivele documente, Victor Ponta a afirmat că ar fi dorit să discute personal cu procurorul de caz, dar acesta nu a avut timp să-l primească astăzi, astfel că se va prezenta într-o altă zi la sediul Direcției Naționale Anticorupție.
Victor Ponta este cercetat în dosarul ”Turceni - Rovinari”, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu