De la pliculeţele de ceai până la cârnați vegetariani, unele dintre lucrurile care par comune și de care ne folosim aproape zilnic se datorează Primului Război Mondial.
1. Pliculețele de ceai
Acestea au fost utilizate pentru prima oară de Thomas Sullivan, un comerciant american, în 1908. Sullivan a început să livreze ceaiul în săculeţi textili, pentru o mai bună păstrare şi un transport mai uşor. Din greşeală, sau pentru că era mai convenabil aşa, clienţii au început să fiarbă ceaiul cu tot cu săculeţ.
2. Fermoarul
Încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, numeroase persoane au încercat să găsească o soluţie pentru a încheia şi a descheia hainele mai rapid şi mai practic decât cu nasturi. Nenumărate combinaţii de catarame, ochiuri şi cârlige au fost testate, dar cel care a găsit soluţia cea mai bună a fost un suedez emigrat în Statele Unite, Gideon Sundback. Propunerea sa, un cursor metalic care uneşte două şiruri de dinţi atunci când este tras, a fost adoptată de armata americană, care a utilizat-o pentru cizme şi uniforme, în special destinate marinei militare. După război, noile dispozitive au fost adoptate şi de civili.
3. Cârnații vegetarieni
Konrad Adenauer, primarul din Koln şi viitorul cancelar, căuta soluţii pentru a hrăni populaţia înfometată din cauza blocadei britanice. Prima soluţie propusă de Adenauer a fost amestecarea făinei de orez cu orz şi făină de porumb românească pentru a produce pâine, în lipsa grâului. Când resursele au început să scadă, primarul şi-a îndreptat atenţia spre soia, un substitul al cărnii. Patentul său pentru producerea unui cârnat din soia a fost refuzat de autorităţile germane, pentru că nu întrunea condiţiile menţionate în regulamente. Englezii au acceptat, însă, invenţia lui Adenauer, iar primul Friedenswurst, cârnatul păcii, a fost produs în 1918.
4. Schimbarea orei
Din cauza rezervelor tot mai scăzute de cărbune, nemţii au decis, în 1916, să dea ceasurile înainte cu o oră, pentru a profita mai mult timp de lumina naturală. Practica a fost abandonată după război, dar ideea fusese deja pusă în aplicare cu succes şi a revenit în anii '70, scrie thevintagenews.com.
5. Absorbantele
Compania americană Kimberly-Clark a dezvoltat un material pe care l-a numit Cellucotton (n.r. de la Cellulose, celuloză şi cotton, bumbac, în limba engleză), vata de hârtie, Ernst Mahler, şeful departamentului de cercetare şi John C. Kimberly, vicepreşedintele companiei, vizitaseră fabrici de hârtie din Germania, Austria şi Scandinavia, unde au descoperit un material de cinci ori mai absorbant decât bumbacul şi, dacă era produs în masă, de două ori mai ieftin. În 1917, când Statele Unite au intrat în război, compania a început să producă vata de hârtie ca substitut al vatei de bumbac, la o capacitate de 115-152 de metri pe minut. Dar asistentele de la Crucea Roşie au descoperit şi alte beneficii ale materialului şi au început să-l folosească în scop personal, pentru igienă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu