Bani prin PNRR pentru programele de mentorat!
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a anunțat lansarea unei investiții pentru dezvoltarea programelor de mentorat destinate accesării fondurilor Orizont Europa. Această inițiativă beneficiază de o finanțare de 5 milioane de euro, provenind din fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Astfel, vor fi distribuite 500 de vouchere, cu scopul de a pregăti cercetătorii să acceseze fondurile oferite de programul-cadru european Orizont Europa.
„Lansăm astăzi Investiția 6 din PNRR, prin care finanțăm cu 500 de vouchere în valoare de 5 milioane de euro pregătirea cercetătorilor români pentru a accesa fondurile de peste 90 de miliarde de euro din programul-cadru Orizont Europa” - este anunțul ministrului Bogdan Ivan, potrivit Edupedu.
Investiția vizează întreprinderile care au ca activitate principală cercetarea-dezvoltarea (cod CAEN 72), precum și organizațiile de cercetare-dezvoltare care desfășoară activități economice în cadrul proiectelor, pe teritoriul României.
Apelul pentru proiecte a luat deja startul în 14 iulie. Cererile de finanțare pot fi depuse în continuare până la epuizarea bugetului alocat, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2025, conform anunțului.
Activitățile încurajate prin această investiție:
- redactare de propuneri de proiecte
- servicii de scriere de propuneri de proiect Orizont Europa: participare la cursuri de scriere de propuneri de proiect și de management de proiecte Orizont Europa (inclusiv schimburi de personal, participarea la evenimente de brokeraj/intermediere pe tematică Orizont Europa), folosirea Infrastructurii luminii extreme-Fizică nucleară).
Beneficiarii pot fi organizații de cercetare sau întreprinderi cu activitate de cercetare care desfășoară activități:
În proiecte de cercetare derulate în parteneriate europene din programul Orizont 2020
În proiecte de cercetare derulate în cele 5 misiuni de cercetare-inovare finanțate prin programul Orizont Europa
În parteneriate precum: tehnologii digitale cheie, Parteneriatul european pentru cloudul științei deschise, Parteneriatul european pentru calculatoare de înaltă performanță, Parteneriatul european de promovare a tranziției urbane și pentru dezvoltare durabilă, Parteneriatul european pentru conservarea biodiversității, Parteneriatul european pentru tranziția la energia curată.
Prevederile din schema de ajutor pot fi consultate AICI.
Mai trebuie știut că beneficiarii ajutoarelor de stat prevăzute prin prezenta schemă trebuie să păstreze evidența detaliată a ajutoarelor acordate pe o durată de 10 ani de la data la care a fost acordat ultimul ajutor în baza prezentei scheme. Această evidență trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația europeană în domeniul ajutorului de stat, inclusiv informații privind tipul de beneficiar, costurile eligibile și intensitatea ajutorului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu