5 MITURI despre piramide. Ce este adevărat și ce este rodul imaginației

Morminte-vechi-piramide-Giza
Morminte-vechi-piramide-Giza

De-a lungul timpului, despre piramidele din Egipt au fost lansate numeroase mituri.


Piramidele, alături de faraoni și hieroglife, reprezintă un adevărat simbol al Egiptului Antic. Cu toate astea, există o mulțime de mituri despre piramide care sunt mai puțin adevărate, însă acest lucru nu le știrbește cu nimic valoarea reală, ci doar propagă informații nu tocmai reale, scrie playtech.

Au fost construite de către sclavi

Unul dintre cele mai răspândite mituri despre piramide pe care toată lumea l-a auzit este acela că extraordinarele construcții ar fi fost făcute de către sclavi. Acest mit își are originea din scrierile lui Herodot, care ar fi vizitat piramidele.

Există dovezi clare care arată că piramidele, fiind și atât de complexe, au fost construite de către lucrători profesioniști și extrem de talentați și îndemânatici în cadrul unui proiect național. Acești oameni erau bine întreținuți, hrăniți și plătiți, scutiți de taxe uneori.

Una dintre dovezile cele mai clare este tocmai faptul că în apropierea lor există morminte ale unora dintre cei mai buni muncitori, care au fost îngropați cu onoruri.

Se află în Cairo

Un alt mit despre piramide este informația că ele s-ar afla în Cairo, însă, în realitate acestea se află în Giza.

Mai exact, această confurzie a luat naștere din cauza distanței mici între cele două localități, dar Giza este al treilea oraș ca mărime din Egipt și aici locuiesc 2,8 milioane de oameni. În Giza se află piramidele și Sfinx-ul.

Se află în mijlocul deșertului

Există și alte mituri despre piramide și locația lor, nu doar confuzia dintre orașul Cairo și Giza. Piramidele sunt înconjurate din 3 părți de către orașul Giza, iar dintr-o parte de către deșert.

Cele mai multe fotografii pe care le vedem sunt făcute dinspre oraș spre deșert, astfel că piramidele dau impresia că sunt undeva în mijlocul pustietății. În realitate, piramidele sunt aproape de oraș, iar Sfinx-ul se află chiar față în față cu un celebru restaurant.

Extratereștrii au ridicat piramidele

Unul dintre cele mai celebre și mai noi mituri despre piramide, care a avut mare succes la public, a fost acela care zice că piramidele ar fi fost făcute de către sau cu ajutorul extratereștrilor.

Mai exact, această teorie a apărut în momentul în care oamenii nu și-au putut explica în ce fel au mutat egiptenii din acea perioadă blocurile uriașe din granit. Teoria SF susține că tehnologia necesară pentru un asemenea efort nu putea să fie găsită pe Pământ.

O altă teorie ceva mai realistă și bazată pe dovezi susține că uriașele blocuri de granit erau ridicate cu ajutorul unor grupuri de 20-60 de oameni care le mutau cu ajutorul unor rampe.

Piramidele sunt una dintre cele șapte minuni ale lumii

Iată și unul dintre miturile despre piramide care este pe jumătate adevărat. Nu toate piramidele fac parte din ceea ce au numit grecii antici minunile lumii, ci doar marea piramidă din Giza.

În Giza există, pe lângă cele trei mari piramide importante, și Sfinxul și alte structuri care se întind pe o suprafață de peste 2 km pătrați. În acea zonă se găsesc alte șase mici piramide ale reginelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel