Luni, 5 septembrie, începe școala.
Klaus Iohannis va fi prezent la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București unde va susține o alocuțiune.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut luni, 5 septembrie 2022, la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, o alocuțiune în cadrul festivității de deschidere a anului școlar 2022-2023.
Stimată doamnă director,
Domnule ministru al Educației,
Domnule primar,
Distinși profesori,
Dragi elevi și părinți,
Ne aflăm astăzi în fața unui nou început. Mă bucur că am ocazia de a marca acest început alături de dumneavoastră și de a deschide anul școlar la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București.
Îmi place că vă ghidați după cuvintele latinești înțelepte „Per aspera ad astra”, care ne amintesc că drumul spre reușită este presărat cu greutăți. Plini de greutăți au fost și ultimii ani, marcați de valurile succesive ale pandemiei de COVID-19. În fața acestor provocări, elevii, părinții și profesorii din toată țara au răspuns cu solidaritate, cu profesionalism, dar și cu speranță.
Tocmai de aceea, acest nou început este un bun prilej de a vă mulțumi dumneavoastră, cadrelor didactice, pentru toate eforturile depuse astfel încât elevii să beneficieze de condiții bune de învățare. Ați promovat excelența și ați pus elevul în centrul activității educaționale, iar realizările sunt vizibile, sunt recunoscute de întreaga comunitate educațională și sunt dovedite de rezultatele excepționale ale elevilor colegiului.
Așa cum știți, educația este un domeniu pe care îl consider esențial pentru fiecare dintre noi și pentru țară în ansamblu. De aceea am lansat viziunea strategică România Educată, pe baza căreia Guvernul și-a asumat realizarea unui nou cadru legislativ și investiții majore în creșe, grădinițe, școli, licee și universități.
În ultimele luni, în spațiul public a existat o firească și intensă dezbatere publică despre viitorul educației, dezbatere care mă aștept să continue în Parlament, până când vom ajunge la o formă legislativă care să vă ajute pe fiecare dintre dumneavoastră să vă îndepliniți aspirațiile.
Dragi elevi,
Educația este un drum frumos, pe care vă doresc să îl parcurgeți cu mult curaj și cu încredere. Școala este un spațiu decisiv al formării voastre. Sunt anii în care luați hotărâri esențiale pentru propria viață, în care vă descoperiți și vă cultivați pasiunile, în care înțelegeți rostul valorilor, importanța integrității, a colaborării, a responsabilității.
Noi, adulții, vă suntem alături, dar vom avea mereu nevoie de implicarea și de vocea voastră.
Vă încurajez să nu alegeți mereu calea cea ușoară, dar să încercați să o căutați de fiecare dată pe cea corectă. Să nu vă temeți de competiția justă și să nu deveniți niciodată tributari lucrurilor obținute facil. Să protejați valorile democratice, să credeți în știință și în profesioniști, să reacționați în fața abuzurilor și a dezinformării și să nu permiteți nimănui să calce în picioare încrederea în voi și în capacitatea voastră de a deveni mai buni.
Viitoarele legi ale educației ar trebui să pună în aplicare în școlile românești schimbările pe care evoluțiile societății și ale științei ni le-au arătat ca fiind necesare.
Educația trebuie centrată pe profilul elevilor și al studenților, luând în calcul interesele diverse ale acestora, potențialul individual care trebuie sprijinit și provocările globale. De aceea, actualizarea programelor școlare și a modului de predare nu mai poate fi amânată.
Eu sunt profesor de fizică și știu că este greu să iubești științele fără să faci experimente, așa cum este greu să iubești limba română fără ca cineva să îți educe gustul pentru lectură.
Creșterea ponderii materiilor opționale și diversificarea acestora, pentru toate ariile curriculare, reprezintă la rândul lor pași importanți în direcția corectă. De exemplu, în acest an școlar veți avea pentru prima dată o „Săptămână verde”, în care sper să înțelegeți mai bine importanța echilibrului dintre acțiunea umană și schimbările care se petrec în mediul înconjurător, inclusiv încălzirea globală sau fenomenele meteo extreme.
Un subiect discutat intens în această vară a fost cel legat de evaluările de final de etapă sau cele care influențează tranziția la nivelul următor al educației.
Evaluările sunt importante atât timp cât ele reflectă corect competențele elevilor și studenților, oferindu-le ocazia de a-și îmbunătăți performanțele. De aceea, trebuie regândit modul în care organizăm toate evaluările, pentru că, în final, contează mai puțin nota și mai mult dezvoltarea copilului în acord cu profilul și interesul acestuia.
Șansa la o dezvoltare profesională adecvată trebuie oferită tuturor. Nu se mai justifică diferența de statut dintre ruta teoretică și cea profesională, care descurajează deopotrivă elevi, părinți și profesori.
Este important ca rutele educaționale să aibă un statut egal, cu acces direct la Bacalaureat și posibilitatea continuării studiilor cu învățământul superior, până la cel mai înalt nivel. Dacă vrem profesioniști, atunci haideți să le recunoaștem importanța, să investim în formarea lor și să le dăm șanse egale.
Toate aceste modificări nu pot fi însă operate fără o colaborare sinceră între școală, părinți și comunitate, în așa fel încât să existe respect pentru rolul fiecăruia, încredere și ajutor reciproc. Sunt deziderate care pot fi incluse într-o lege, dar schimbarea adevărată depinde de noi toți: elevi, părinți, profesori, dar și de factorii de decizie, cei care pun educația în prim-planul deciziilor strategice, inclusiv cele legate de finanțare. Reforma nu înseamnă doar o lege, ci oameni care generează schimbare în bine în fiecare școală, în fiecare sală de clasă, pentru fiecare elev.
Dragi profesori,
Profesia de dascăl este una creatoare de viitor, iar dumneavoastră ați demonstrat, în ultimii ani, că sunteți capabili și hotărâți să reinventați mijloacele tradiționale de predare pentru a face ca educația să continue, chiar și atunci când pandemia ne-a impus restricții severe.
Ați fost și sunteți motorul unui sistem care, de multe ori, n-a știut să vă recompenseze pe măsura eforturilor. Văd și înțeleg aceste eforturi și tocmai de aceea mi-am dorit ca Proiectul „România Educată” să facă din cariera didactică una dintre preocupările centrale ale societății noastre. Asta înseamnă intrare în carieră pentru cei ce își doresc la modul real și pot să fie dascăli, dar și salarizare pe măsură, prin mentorat și trasee flexibile în carieră, care să fructifice talentul fiecăruia dintre dumneavoastră.
Dragi părinți,
Vă doresc să aveți nenumărate motive de mândrie oferite de reușitele școlare ale copiilor dumneavoastră. Prin implementarea Proiectului „România Educată” și prin finanțările propuse în cadrul PNRR, luăm deja măsuri concrete pentru a oferi elevilor instrumentele necesare pentru a-și atinge potențialul maxim.
Stimată doamnă director,
Vă doresc succes în continuarea misiunii grele pe care v-ați asumat-o: aceea de lider educațional. Am convingerea că modelul oferit de Colegiul Național „Grigore Moisil” va inspira din ce în ce mai multe comunități școlare. Vă îndemn să intrați în parteneriat cu alte școli din România, pentru a răspândi bunele practici în sistem și pentru a contribui direct la înfăptuirea României educate.
Vă urez tuturor un an școlar cu inspirație, cu rezultate bune, cu încredere și cu viziune trainică pentru viitor!
Vă mulțumesc!
----
Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile noului an şcolar 2022 - 2023 în peste 17.800 de unităţi de învăţământ. După doi ani de restricţii în contextul pandemiei de COVID-19, părinţii vor avea acces la festivităţi. Anul şcolar 2022 - 2023 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 16 iunie 2023.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 2 iunie 2023. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni şi se încheie la data de 9 iunie 2023.
Începând cu data de 1 septembrie 2022, a intrat în vigoare noul Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Conform Ministerului Educaţiei, comparativ cu precedentul regulament (abrogat), elementele de noutate constau în:
* compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului şcolar
* reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unităţi-pilot
* numărul de calificative/ note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de cadrul didactic, în funcţie de numărul unităţilor de învăţare şi de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină, numărul de calificative/ note acordate anual este cu cel puţin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învăţământ
* modul de încheiere a situaţiilor şcolare - la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului şcolar * includerea unor reglementări privind nivelul antepreşcolar (creşe)
* creşterea relevanţei formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic şi formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuţiile specifice
* eliminarea dispoziţiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educaţie este de ordin constituţional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învăţământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu
* eliminarea oricărei dispoziţii/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri băneşti de la părinţii elevilor.
* Modulul 1 - cursuri - de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022 - vacanţă - de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
* Modulul 2 - cursuri - de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022 - vacanţă - de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
* Modulul 3 - cursuri - de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz - vacanţă - o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 - 26 februarie 2023;
* Modulul 4 - cursuri - de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 6 aprilie 2023 - vacanţă - de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023;
* Modulul 5 - cursuri - de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023 - vacanţă - de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. În ziua de 5 octombrie - Ziua internaţională a educaţiei - şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News