5 sfaturi utile ca să îți protejezi mașina de grindină

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Vă prezentăm câteva sfaturi utile pentru a evita situațiile neplăcute atunci când mașina riscă să fie afectată de grindină.

Traversăm o perioadă marcată de fenomene meteo extreme, iar între acestea se numără ploaia torențială și grindina. În ultimele săptămâni vremea rea a făcut prăpăd în toată țara, însă și în cazul unor furtuni mai puțin violente, cele mai afectate sunt mașinile. Acestea suferă avarii considerabile  la nivelul caroseriei și a suprafeței vitrate. În cele ce urmează îți vom da câteva sfaturi de cum poți evita astfel de situații pe cât de neplăcute, pe atât de costisitoare, scrie promotor.

Ce faci când dă cu grindină în timp ce conduci?

În situația în care conduci și începe o furtună de grindină este recomandat să conduci cu viteză redusă în direcția din care cade grindina. În acest fel, bucățile de gheață vor lovi parbrizul. Trebuie să știi că acesta este fabricat din sticlă laminată, care este mai rezistentă decât sticla din care sunt realizate geamurile laterale și luneta.

În același timp, va trebui să găsești cât mai repede un loc ferit unde să oprești. Cele mai bune variante le reprezintă parcările subterane și supraterane ale centrelor comerciale, benzinăriile acoperite și podurile.

Dacă te afli într-o zonă unde nu ai la dispoziție nici una dintre aceste soluții, caută o clădire înaltă și parchează cât mai aproape de un zid al acesteia. Un detaliu foarte important este acela că va trebui să parchezi pe latura opusă direcției din care suflă vântul. Astfel, bucățile de gheață nu vor cădea pe mașina ta.

Și, încă ceva. Sub nici o formă nu coborî din mașină când cade grindină deoarece poți suferi leziuni corporale foarte grave.

5 sfaturi de cum îți protejezi mașina de grindină?

În cazul în care nu deții un garaj, un loc de parcare subteran sau unul mai adăpostit există câteva soluții pentru a-ți proteja mașina de grindină, și anume:

1. Parchează sub un copac

Dacă în zona unde locuiești există copaci înalți, tineri, care nu au coroana foarte bogată, parchează mașina sub unul dintre ei. Nu trebuie să-ți fie teamă pentru că un astfel de arbore nu va cădea pe mașina ta. Atunci când s-a întâmplat ca furtuna să doboare copaci peste mașini a fost vorba despre copaci bătrâni, uscați și netoaletați.

2. Parchează lângă un perete

Dacă vei parca lângă zidul unei clădiri există șanse mari ca mașina ta să nu fie avariată de grindină sau de vreun acoperiș luat de vânt. Este important să parchezi automobilul pe latura opusă direcției din care bate vântul pentru că, în acest fel, bucățile de gheață nu vor cădea pe mașina ta.

3. Nu parca lângă parcuri

Evită să-ți lași mașina pe lângă parcuri pentru că, de obicei, copacii care cad din cauza furtunii se află în aceste zone. Explicația este aceea că în pe lângă parcuri nu există clădiri înalte care să domolească intensitatea vântului, ceea ce înseamnă că aici vântul va sufla cel mai puternic. În plus, când plouă cu grindină, este foarte posibil ca acele crengi uscate să fie smulse și să cadă pe mașina ta provocând pagube mari.

4. Evită să parchezi în intersecții

Nu parca niciodată mașina în intersecții pentru că nivelul acestora este mai jos față de cel al străzilor care se întâlnesc în acest loc. De asemenea, în intersecții există multe canalizări, iar riscul producerii de inundații este mare în caz de ploi torențiale. De aceea, caută locuri de parcare pe trotuare sau pe străzi înclinate.

5. Nu ezita să-ți acoperi mașina

Una dintre cele mai bune metode de a-ți proteja mașina de grindină, recomandată și de experți, o reprezintă clasica prelată. Dacă nu deții o astfel de prelată, poți folosi covorașele din cauciuc sau din plastic din habitaclu și chiar pături. Cu acestea acoperi mai ales suprafața vitrată și, pe cât posibil, tabla. Ca să le fixezi folosește bandă adezivă sau sfoară, în nici un caz pietre sau cărămizi. În caz de vânt foarte puternic, acestea pot provoca daune mai mari decât grindina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel