Actorul Ioan Gyuri Pascu a murit în urmă cu șase ani, la doar 55 de ani, din cauza unui infarct. Ce se ştie astăzi despre fiica sa, Iarina, despre care actorul vorbea mereu cu drag?
Dispariția sa a produs foarte multă durere celor dragi, dar și persoanelor care i-au admirat munca.
În timpul vieții, Gyuri Pascu a vorbit de nenumărate ori despre cea mai dragă persoană din lume: fiica sa, pe nume Ana Iarina, despre care astăzi nu se mai cunosc detalii, tânăra preferând discreția.
Vestea morții lui Ioan Gyuri Pascu a luat prin surprindere pe toată lumea, colegi de breaslă și fani ai artistului. Actorul s-a stins la 55 de ani, în urma unui infarct, deși de-a lungul vieții nu a fost ocolit de problemele de sănătate. În anul 2010, an în care soția sa decisese să divorțeze, artistul suferise un accident vascular cerebral care îi pusese existența în pericol.
Ioan Gyuri Pascu a avut motive de mândrie în timpul vieții, iar fiica sa a reușit mereu să îi aducă zâmbetul pe buze, deși nu de fiecare dată a luat deciziile pe care actorul și le-ar fi dorit. Ana Iarina are astăzi 25 de ani, iar prezența ei în lumina reflectoarelor este una foarte rară. Tânăra este foarte discretă în ceea ce privește aparițiile publice și foarte puține detalii despre viața sa personală sunt cunoscute. Desigur, situația nu a fost mereu de așa natură.
Cu ani buni înainte, Ana Iarina a participat, alături de grupul din care făcea parte, la emisiunea Românii au talent. Actorul nu a fost deloc încântat de decizia fiicei sale, însă nici nu a contestat-o prea mult. Cu toate acestea, Ioan Gyuri Pascu și-a dorit ca fiica sa să nu cocheteze cu lumea teatrului sau a cinematografiei, ci să se remarce în...șah, scrie Click. Gyuri declara că nu dorește ca fiica lui să-i calce pe urme. „Aș prefera să fie o mare șahistă, decât artistă”. Actorul avea încredere în talentul și capacitățile fiicei sale și o însoțea de fiecare dată la turnee, chiar și în afara țării. Ana Iarina avea rezultate spectaculoase în zona șahului, așa că tatăl ei avea încredere că va reuși să devină un nume cunoscut în branșă.
Ioan Gyuri Pascu s-a lansat în cariera muzicală în anul 1977 și de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care: pop, rock, blues și reggae. A fondat mai multe formații de succes în anii 1990, precum The Blue Workers sau Pacific, al căror solist a fost, fiind membru activ al primei formații. A lansat mai multe piese de rock alternativ prin casa sa de discuri, Tempo Music, și este un critic al radioului comercial românesc. Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în filme de lung metraj precum "O vară de neuitat" – în regia lui Lucian Pintilie și în "Occident" – regizor Cristian Mungiu. A mai jucat în mai multe piese de teatru, precum Take, Ianke și Cadîr, asigurând și coloana sonoră pentru o parte din ele.
Pascu s-a despărțit pentru prima dată de Divertis în 2007. La acea vreme, a susținut că nu mai putea face față ritmului susținut de trupă. A continuat să dubleze voci pentru serialul satiric Animat Planet. Într-un interviu din 2007, reflectând la impactul serialului, a menționat că „Nu sunt un foarte mare amator al umorului politic. Îmi place umorul așa, din piatră-seacă, pur și simplu, îmi plac glumele făcute, să fie glume, să fie umor frumos. Dacă se mai nimerește să fie politică este din cauza că asta trebuie să facem noi în serial.” În 2012, a menționat că ruptura era definitivă, neagreând umorul politic impus de Toni Grecu. După plecarea sa de la Divertis, un conflict dintre Grecu și ceilalți actori de la Divertis a dus la despărțirea formației în două.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu