60 de artişti din toată lumea, la Gărâna Jazz Festival din Caraş-Severin

Un număr de 60 de artişti din toată lumea vor aduce 20 dintre cele mai noi proiecte din jazzul mondial pe cele trei scene ale festivalului Gărâna Jazz Festival, care se va desfăşura în perioada 11 - 14 iulie.

"Gărâna, satul dintre munţi, redevine pentru patru zile capitala jazzului. Prietenii vechi şi noi ai festivalului, iubitorii de muzică bună sunt aşteptaţi să se bucure, deopotrivă, de concerte, de drumeţii, de mountain biking şi de gastronomia locală. (...) Gărâna Jazz Festival 2019 prezintă în deschiderea sa, concertul extraordinar Jan Garbarek Group feat. Trilok Gurtu. Celebrul saxofonistul norvegian Jan Garbarek se întoarce pe scena festivalului după 12 ani, împreună cu trei muzicieni de cea mai înaltă clasă: percuţionistul indian Trilok Gurtu, compozitorul german Rainer Bruninghaus şi chitaristul brazilian Yuri Daniel. (...) Cea mai frumoasă, lirică, expresivă şi emoţionantă muzică se va auzi în Poiana Lupului, după ora 20,00", transmis organizatorii, într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Vineri, 12 iulie, sunt programate cinci concerte. A doua zi de jazz va începe dimineaţa târziu, la ora 11,00, în satul Văliug. După ora 19,00, în Poiana Lupului, vor deschide şi închide seara alţi reprezentanţi de marcă ai jazzului românesc, precum Horea Crişovan & JazzyBIT şi Petre Ionuţescu & Daniel Dorobanţu.

Invitaţii internaţionali ai serii sunt oaspeţi ce revin în festival cu proiecte noi şi interesante, afirmă organizatorii. Giovanni Guidi, pe care publicul festivalului l-a putut asculta cu prilejul concertului Enrico Rava - Tomasz Stanko Quintet din 2017, îşi va prezenta propriul quintet format din muzicienii Thomas Morgan la contrabas, Joao Lobo la tobe, Francesco Bearzatti la saxofon şi Roberto Cecchetto la chitară. Giovanni Guidi Quintet va interpreta piese de pe noul album "Avec Le Temps".

Potrivit organizatorilor, Per Mathisen - The Bass Viking revine cu aceeaşi pasiune şi bucurie de a cânta, de această dată în proiectul Mathisen / Robin / Borlai, un trio din care fac parte Ruggero Robin la chitară şi Gergo Borlai la baterie.

Ziua a treia va începe la ora 11,00, pe scena de la Biserica Catolică din Văliug, cu muzicianul clujean Rodion GA. La Hanul "La Răscruce", de la ora 14,00, două noi proiecte româneşti vor putea fi audiate în cadrul Romanian Jazz Meeting. Afrodizzy, compus din cântăreaţa Luiza Zan şi chitaristul Iulian Pavelescu, invită publicul să experimenteze buna-dispoziţie şi optimismul prin intermediul muzicii, iar Cătălin Milea Group va susţine un concert tribut adus unuia dintre grupurile cele mai iubite, sub titulatura Jazz on Pink Floyd.

Sezonul România-Franţa 2019 şi Gărâna Jazz Festival prezintă, pe scena mare, de la ora 19,00, trei proiecte ale unor muzicieni francezi ce şi-au pus amprenta asupra calităţii jazzului francez contemporan: Jacky Terrasson Trio, Renaud Garcia-Fons & Dorantes şi Gregory Privat Trio. În încheierea celei de-a treia seri a festivalului vor cânta două personalităţi ale jazzului mondial. Contrabasistul Lars Danielsson şi trompetistul Paolo Fresu se vor întâlni pentru a crea împreună atmosferă şi culoare, profunzime şi o paletă bogată de emoţii prin intermediul instrumentelor lor. Summerwind este primul proiect comun al celor doi muzicieni şi un eveniment pentru orice iubitor de jazz.

Ultima zi de festival, duminică, 14 iulie, aduce şapte concerte de neuitat. La Biserica Catolică din Văliug, de la ora 11,00, doi muzicieni timişoreni îşi dau întâlnire în formula unui duet de suflet, respectiv, Adrian Schwartz-Dinu & Horea Crişovan. În aceeaşi zi, începând cu ora 14,00, scena de la Hanul "La Răscruce" găzduieşte două concerte. Sorin Zlat Quartet prezintă, în cadrul Romanian Jazz Meeting, "The Land of Dreams". Cei patru muzicieni ai quartetului se află într-un turneu în România cu acest proiect, dorind să aducă publicului un repertoriu original şi diversificat. Va urma quartetul berlinez Philm, condus de saxofonistul Philipp Gropper, o reprezentaţie care doreşte să ducă limitele limbajului specific jazzului către nişte extreme mai puţin explorate. În Poiana Lupului, după ora 19,00, quartetul saxofonistului polonez Maciej Obara pregăteşte un concert deopotrivă liric şi plin de energie.

"Unloved (ECM Records, 2017) se numeşte albumul pe care îl va promova anul acesta. Bobby Previte's Classic Bump Band - 20 Year Reunion Tour feat. Ray Anderson, Marty Ehrlich, Wayne Horvitz, Jerome Harris - un super grup nord-american va marca un alt eveniment pe scena festivalului. Va fi 100% jazz american, alimentat de energia, creativitatea şi virtuozitatea acumulate în cei 20 de ani de concerte şi explorări muzicale care au trecut peste fiecare dintre muzicieni. O voce unică în jazzul european, saxofonistul şi clarinetistul britanic John Surman va dărui publicului prezent la Gărâna Jazz Festival în acest an cea mai nouă creaţie a sa - Invisible Threads. Albumul a fost lansat la ECM Records în 2018, în colaborare cu pianistul Nelson Ayres şi vibrafonistul Rob Waring", se mai arată în comunicatul de presă.

Moshulu, proiectul care reuneşte patru muzicieni deja legendari ai Americii, va încheia ce-a de-a 23-a ediţie a Gărâna Jazz Festival. Basistul Jeff Berlin, bateristul Dennis Chambers, pianistul David Sancious şi chitaristul Oz Noy formează împreună un echipaj ce promite publicului o călătorie muzicală unică, pornind de la funk, rock, metal, fusion, pentru a ajunge la reprize intense de improvizaţie.

Pe toată perioada desfăşurării festivalului vor avea loc şi mai multe evenimente culturale, unul dintre ele fiind în Poiana Lupului, care va fi gazda expoziţiei de fotografie Richard Wayne - Jazz Portraits. Tot în această perioadă, cei interesaţi vor putea admira expoziţiile pictorului Valeriu Sepi: "Şarpele casei", la Hanul "La Răscruce" şi "Cocoşii negri", la "Scena". De vineri până duminică, între orele 9,00 şi 16,00, are loc şi Târgul naţional de viniluri, în Poiana Lupului.

Pentru cei care nu au achiziţionat încă bilete la festival, o mai pot face online, pe www.garana-jazz.ro/bilete sau www.bilete.ro. Biletele vor fi disponibile şi la faţa locului, la punctul de acces în Poiana Lupului, de joi, începând cu ora 16,00, în trei variante, şi anume bilet de o zi, la preţul de 85 lei, abonament pentru trei zile, la preţul de 240 lei, şi abonament pentru întreaga perioadă a festivalului, la 300 lei.

Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna este organizat de Fundaţia Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network.

În ultimii 20 de ani, peste 70.000 de spectatori şi numeroşi artişti cu renume internaţional au împărtăşit experienţa muzicii jazz ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel