615.000 de dolari pentru o pereche de ghete. Vânzare record

O pereche de ghete Air Jordan 1 a fost vândută la licitație cu nu mai puțin de 615.000 de dolari. 

O pereche de ghete Air Jordan 1 a fost vândută la licitaţie cu suma de 615.000 de dolari, a anunţat joi casa Christie's, înregistrând un record pentru cei mai scumpi pantofi de sport din istorie, la aproape trei luni după un record stabilit pentru un model similar, relatează vineri agenţia AFP, scrie Agerpres. 

Cum arată ghetele 



Aceste ghete, de culoare roşu cu alb şi cu semnul negru swoosh (virgula Nike) reprezentative pentru celebrul model Air Jordan 1 Chicago, au fost purtate în timpul unui meci amical disputat la 25 august 1985 la Trieste, în Italia.

Într-un turneu promoţional pentru Nike, Michael Jordan a îmbrăcat maioul Stefanel Trieste, una dintre echipele italiene din prima divizie, în meciul contra Juve Caserta, pe care l-a terminat cu 30 de puncte.

Acest meci este însă cunoscut îndeosebi pentru o acţiune precisă, în care apărătorul american a zburat la sfârşitul contraatacului într-un slam dunk care a fărâmat panoul de plexiglas. Un fragment din acesta a rămas în pantoful stâng, potrivit Christie's, care a estimat iniţial valoarea perechii la suma de 650.000 - 850.000 dolari la data la care aceasta a fost scoasă la vânzare, la 30 iulie.

Altă pereche, vândută cu 560.000 de dolari



O altă pereche de Air Jordan 1 purtată într-un meci de jucătorul legendar a fost vândută la mijlocul lunii mai cu 560.000 de dolari la casa Sotheby's. Un record care a durat doar trei luni pentru o pereche de pantofi sport.

Fostul superstar NBA, Michael Jordan, era deja unul dintre cei mai populari sportivi din lume, dar recenta difuzare de către ESPN a documentarului-fluviu în zece părţi The Last Dance l-a readus recent în prim plan, la 17 ani de la retragerea din activitatea sportivă.

De atunci, toate obiectele de colecţie asociate lui MJ, de la maiouri până la pantofi, sunt la mare căutare.

O nouă generație de colecționari 



De nişă până de curând, încălţămintea sportivă a crescut în popularitate în ultimii ani, odată cu o nouă generaţie de colecţionari.

În total, dintre cele unsprezece perechi de ghete Air Jordan purtate în meciuri sau deţinute de jucătorul care le-a oferit în cadrul acestei vânzări online, nouă au fost cumpărate, cu o sumă totală de 931.875 de dolari.

Air Ship, modelul purtat de Michael Jordan la începutul primului său sezon profesionist, în 1984, înainte de lansarea Air Jordan 1, nu şi-a găsit cumpărător. Valoarea acestei perechi a fost estimată între 350.000 şi 550.000 de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel