Primăria Constanța a reamintit locațiile unde sunt amplasate 64 de adăposturi antiaeriene.
„Siguranța cetățenilor, prioritară! În fiecare an, pe data de 28 februarie sărbătorim Ziua Protecției Civile din România. Protecția civilă este o componentă a sistemului securității naționale în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.
Cu această ocazie, Primăria Municipiului Constanța reamintește locațiile unde sunt amplasate cele 64 de adăposturi antiaeriene.
• bulevardul Tomis, bloc TD 15 A, scara A, bloc TS14, scara B, bl. T10, scara B și scara C, bloc T14, scara A și scara B, bloc 6B, scara A și scara B, bl. 10B, scara A și scara B;
• strada I.G. Duca, bloc L4, scara A și scara B, bloc L45, scara A și scara B;
• strada București, bloc L18, scara A;
• aleea Garofiței, bloc L76, scara B și scara C, bloc L88, scara A și scara D;
• aleea Nalbei, bloc L119 A, scara B;
• strada Baba Novac, bloc L118B, scara A;
• strada Ștefan cel Mare, bloc M16;
• aleea Hortensiei, bloc C5, scara B;
• strada Orhideelor, bloc ST1, scara A și scara B;
• strada Tulcei, bloc S, scara A și scara B;
• strada Cpt. Dobrilă Eugeniu, bloc Y, scara C;
• strada Pajurei, bloc FE5, scara B;
• strada Dionisie cel Mic, bloc 68, scara A;
• strada Solidarității, bloc K2, scara A și scara B;
• strada Eliberării, bloc F3, scara B;
• strada Arcului, bloc C4, scara A, bloc A8, scara A și scara B, bloc A9, scara A și scara B;
• strada Badea Cârțan, bloc BC5,scara B și bloc BC9;
• strada Egretei, bloc AV22, scara A și scara B, bloc AV33, scara C și scara D;
• strada Magnoliei, bloc T1;
• strada Traian, blocurile K1 și K2;
• strada Pescarilor, bloc FZ 12A, scara A și bloc FZ 28A, scara A;
• bulevardul Ferdinand, nr. 32 A;
• strada Unirii, bloc C2, scara A;
• strada Grădiniței nr. 1B, bloc CS 1;
• strada Brizei nr. 1B-bloc OB1, nr. 1C-bloc OB2, nr. 1D-bloc OB3, nr.1E-bloc OB4, nr.1F- bloc OB5, nr. 1G-bloc OB6, nr. 1 H- bloc OB7;
• strada Lirei nr. 3A, bloc OB8 și nr.3B, bloc OB9.
Suprafața medie a unui adăpost antiaerian din municipiul Constanța variază între 48 mp și 220 mp. Fiecare persoană are alocat 1 mp. Pereții construcțiilor sunt foarte solizi, construiți astfel încât să facă față atacurilor aeriene. Buncărele au uși metalice etanșe, grupuri sanitare, sistem de filtro-ventilație și ieșiri de salvare.
Adăposturile trebuie eliberate în cel mult 24 de ore atunci când apare o situație de urgență.
Potrivit Hotărârii nr. 560/2005, instituțiile publice, dar și operatorii economici și proprietarii de imobile sunt obligați să prevadă în planurile de investiții și să realizeze adăposturi de protecție civilă pentru construcțiile care au o suprafață construită la sol mai mare de 150 mp și sunt prevăzute cu subsol sau cele neprevăzute cu subsol, cu suprafață desfășurată mai mare de 600 mp”, a transmis Primăria Constanța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu