S-a terminat groaza! Locuitorii din București cu mașini mici au învins...
Scriam în decembrie 2019 cum circulă bucureștenii cu autobuzul 641. Era o alternativă la tramvaiul 41, dar STB a anunțat că de luni, 13 ianuarie 2020, linia se desființează. Din păcate, și când ni se oferă alternative - transport public decent - preferăm să stăm în mașinile proprii ore întregi în traficul tot mai sufocant din București.
Autobuzul 641 mergea în gol. Mai nimeni nu se urca în el, deși condițiile de transport erau foarte bune. Dar traficul era tot mai infernal din cauza oamenilor care se plâng, DIN MAȘINILE LOR, de aglomerație! Așa că, începând de luni, 13 ianuarie, linia 641 se desființează. Linia de tramvaie 41 va funcționa cu un parc majorat pentru asigurarea capacității necesare de transport.
Tramvaiul 41 care circulă de la Piața Presei Libere până în Ghencea este o adevărată mină de aur. Așa numitul metrou ușor circulă foarte bine. Vine la maximum cinci minute, doar că mereu este plin. Așa că a apărut o idee bună: introducerea autobuzului 641 pe același traseu.
Doar că... dacă cu tramvaiul 41 faci din Piața Presei până în Ghencea aproximativ 55 minute... cu autobuzul 641 ajungi în trei ore! Am crezut că este un mit... până când am făcut experimentul.
Vineri, 20 decembrie, la ora 16.00, pe peronul tramvaiului 41 erau circa 30 - 40 de oameni, așa cum se întâmplă de obicei. Pe peronul destinat autobuzului 641 erau cinci rătăciți. După vreo două stații de mers făcute în 30 de minute, oamenii au început să se îndrepte, unul câte unul, către șofer pentru a-l ruga să dea drumul la uși. "Ajungem mai repede pe jos!", a zis o pasageră. Am insistat să văd până unde îmi merge răbdarea. Eram singură în autobuz. Răbdarea mi-a ajuns până la Crângași când, după o oră și 40 de minute, am coborât și am luat metroul.
Ideea e așa: în timp ce eu eram singură în autobuz, ceilalți participanți la trafic erau și ei singuri... dar singuri în mașină. Vorbim, desigur, după cum bine știți de un șofer la o mașină. Înainte de a ne plânge că este traficul groaznic în București și a cere marea schimbare de la primari, poate ar trebui să începem schimbarea cu noi. Soluția este să fie descurajată folosirea mașinii. Atâta timp cât stăm cu fundul în mașină, nu prea avem dreptul să ne plângem de traficul infernal. Atâta timp cât mașina are cinci locuri și singurul pasager din mașină este fix șoferul... poate ar trebui să ne gândim că problema e și la noi.
Că românul s-a născut comod și cu mașina la scară a dovedit-o și parcarea de la Străulești. Oamenii nu vor să-și lase mașinile acolo și să meargă cu metroul. Preferă să zacă în mașină și să înjure primarii că nu fac nimic. Dar ei, la rândul lor, ăstora cărora le pute tot, nu s-ar da jos din mașină. Dacă ar putea, și gunoiul l-ar duce cu mașina.
Până la urmă, toți oamenii care vin, an de an, să facă facultatea la București, după absolvire, tot aici rămân. Nu se mai întorc în orașele lor că ar muri de foame. Așa că, pentru 2000 de euro, își iau și mașină și contribuie la blocarea traficului. Apoi, desigur, urlă că Bucureștiul e groaznic... că nu se poate trăi... că fac o oră și jumătate până la muncă. Păi simplu: cine vrea o viață fără trafic, dacă nu e dispus să renunțe la mașină, să se ducă la țară sau în orașele mici. Acolo sigur vor ajunge în 5 minute din punctul A în punctul B, dar succes la găsitul unui amărât de loc de muncă. Ne-am obșinuit să cerem încontinuu, dar când vine vorba să dăm ceva în schimb pentru a ne face viața mai ușoară, strâmbăm din nas și dăm vina pe primari.
Dar am plecat de la autobuzul 641. Faceți un exercițiu de imaginație și gândiți-vă dacă măcar o parte dintre cei care merg cu mașina proprie ar alege autobuzul sau tramvaiul... parcă ne-am mai elibera, nu? În altă ordine de idei, cât timp am stat în 641, adică o oră și jumătate, au trecut vreo 10 tramvaie pline de oameni. Deci mai sunt și români care, în loc să înjure traficul, aleg să meargă cu transportul în comun. Cam de aici ar începe marea schimbarea cu traficul din Capitală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu