Premierul Emil Boc a strâns în ultimele şase luni încă 15.000 lei pe cardurile bancare şi a ajuns astfel la un total de 85.000 lei economisiţi pe acestea, fiind pentru prima dată în mandatul de prim-ministru când Boc reuşeşte să adune pe card mai mult de 5.000 lei pe parcursul unui semestru.
Suma totală de care dispune pe card la BCR, Banca Transilvania, ING şi Bancpost a crescut astfel, în intervalul 2 noiembrie 2010-20 mai 2011, de la 70.000 lei la 85.000 le i, relevă ultima sa declaraţie de avere, semnată în calitate de ministru interimar al Muncii, scrie Mediafax.
Până în luna iunie 2010 inclusiv, premierul preciza regulat, prin declaraţiile de avere depuse semestrial în calitate de prim-ministru, că a economisit până la 5.000 lei , pentru ca în ultimele luni ale anului trecut să nu mai reuşească să adune niciun leu pe card, achitându-şi însă integral ratele pentru maşina cumpărată în leasing.
El a şi declarat în iulie 2009 că economiseşte pe card, în lei, iar când acumulează "o sumă" transferă banii într-un depozit bancar.
În primele luni ale mandatului de premier, Boc a mai strâns 25.000 lei, dar într-un depozit deţinut la Banca Comercială Română.
Şeful Executivului deţine depozite bancare la BCR (117.000 lei), Banca Transilvania (30.000 lei), BRD (36.000 lei), Bancpost (5.000 lei), la care se adaugă alte economii de 11.000 euro şi 2.449 dolari în depozite la ING, BRD şi Bancpost.
În declaraţia de avere se menţionează că depozitele bancare au fost deschise în intervalul 1998-2009.
Boc are încheiată şi o poliţă de asigurare la ING pe numele său şi al celor două fiice, Cezara şi Patricia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News