Un sondaj realizat de World Vision România arată că 7 din 10 copii din mediul rural nu au fost niciodată într-o vacanţă la mare.
7 din 10 copii din mediul rural nu au fost niciodată într-o vacanţă la mare, iar 9 din 10 nu au ieşit niciodată din ţară. Sunt datele unui sondaj realizat de World Vision România în rândul părinţilor care au copii în clasele 1-4 în comunităţile rurale, potrivit Rador.
Jumătate dintre copii nu fac niciun fel de activităţi educative pe timpul verii, iar 2 din 10 îşi petrec vacanţa mare muncind în gospodărie. De altfel, peste un sfert dintre părinţi spun că nu cheltuie niciun ban cu activităţile celor mici pe timp de vară, iar 2 din 10 părinţi plătesc sub 100 de lei.
Pandemia nu a cauzat doar pierderi de învățare pentru copii, arată datele noastre. Cei mici au fost profund afectați și de problemele părinților: de la certuri și violențe fizice ale căror frecvență a crescut de zece ori în ultimii doi la lipsa unui loc de muncă și scăderea veniturilor din alte cauze. Mai mult ca oricând, copiii din mediile vulnerabile au nevoie, măcar uneori, să fie doar copii. Să se joace, să râdă și să exploreze noi lumi. Pentru un copil de la sat, o excursie nu reprezintă doar o distracție, ci și o șansă de a evada de problemele de acasă, ne explică învățătorul Nicușor Beraru, scrie World Vision România.
”Unde să-i ducem pe copii să ne pomenească toată vara? Să cadă lați de oboseală, iar când se întorc în sat să se laude la toți vecinii?’’, povestește învățătorul Nicușor Beraru.
”Ne-am hotărât pentru Lacul Rosu și Cheie Bicazului. Avea să fie o excursie ”greuță“ pentru niște copilași care n-au mai ieșit din satul lor. Mai bine de jumătate dintre ei au văzut doar orașul Negrești (la cinci kilometri de sat). Restul au mers maximum până la Vaslui (la 30 km), când părinții îi luau că aveau treabă în oraș”, continuă acesta..
”Când am ajuns la destinație, copiii erau în extaz. Au văzut crestele munților doar în cărți, pe videoproiectorul din clasă sau pe Youtube. „Domnu‘, vrem să vedem floarea de colț. Domnu‘, vrem să vedem capra neagră’’. Numai așa făceau copiii.
În această excursie, mulți au intrat pentru prima dată într-un restaurant. Chicoteau de bucurie, era ceva cu totul nou pentru ei.
Viața lor din sat este foarte modestă și cu multe greutăți. În clasa mea, am doi frați care provin dintr-o familie cu nouă frați, deci 11 persoane în casă. Într-o zi, mă întâlnesc cu tatăl lor la magazinul din sat. Voia ceva dulce pentru copii. Nu-și permitea să ia ciocolată pentru toți, asa că a cumpărat o cutie din cele mai ieftine napolitane, la vrac, ca să ajungă la toată lumea.
Copiii simt problemele familiei. Simt toate îngrijorările părinților. Aud discuțiile din casă despre lipsa de bani certurile…aud și văd tot.
Pentru copiii vulnerabili, o excursie nu este doar un prilej de distracție și de explorare. Este o evadare. Acolo, ei pot fi doar copii”, a declarat învățătorul Nicușor Beraru.
Citește și:
Jumătate dintre familiile care locuiesc în mediul rural ar anula sărbătorile în 2021, din cauza lipsei banilor, în timp ce un părinte din şase nu are nici măcar 10 lei pentru a cumpăra un cadou copilului, relevă rezultatele unui studiu realizat de organizaţia World Vision România, ce anunţă lansarea campaniei "Eu cred în tine, Moş Crăciun. Tu crezi în mine?".
Pe acelaşi fond, datele cercetării de specialitate arată că o treime dintre părinţi au mai puţin de 50 de lei să cumpere un cadou, iar în aceeaşi pondere nu şi-au permis un brad, în anul 2020. De altfel, o treime dintre familiile vulnerabile din mediul rural nu au brad la Crăciunul din acelaşi an, în timp ce peste 50% dintre acestea au avut un brad împodobit sărăcăcios. Doar două din zece familii (20%) au avut anul trecut bradul... Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News