7 ianuarie, Sfântul Ioan Botezătorul, tradiții și obiceiuri. De ce trebuie să vă bucurați în această zi

FOTO: Freepik @jcomp
FOTO: Freepik @jcomp

Sfântul Ioan Botezătorul are închinate mai multe zile de sărbătoare, prima fiind pe 7 ianuarie.

Sfântul Ioan Botezătorul este sărbătorit pe 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează, ziua în care a fost botezat Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia, Elisabeta, mama sa, era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. Prorocul Ioan a început să predice înaintea lui Iisus, având rolul de a pregăti poprul pentru primirea Mântuitorului și de a-l face cunoscut.

Prin botezarea oamenilor în Iordan, Sfântul Ioan îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, pe care l-a adus Iisus Hristos. Deși nu era un orator desăvârșit, prorocul Ioan avea darul de a atrage oamenii spre el.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ion

Ziua de Sfântul Ion reprezintă încheierea sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae, în 6 decembrie.

Se spune că în dimineața de Sfântul Ioan Botezătorul, fiecare om trebuie să se stropească cu agheasma nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului. 

De asemenea, conform tradiției populare, se spune că după ziua de Sfântul Ion se botează gerul, ”gerul Bobotezei”, adică se înmoaie frigul și temperaturile încep să crească.

Ziua de Sfântul Ioan Botezătorul este una a bucuriei, iar cine nu se veselește astăzi va fi trist tot anul.

În unele zone există obiceiul ”Iordănitul femeilor”, o petrecere a nevestelor, care se adună la o gazdă, unde petrec până dimineață, cu bucatele și băuturile pe care fiecare le-a adus, spunând că se ”iordănesc”.

”Iordăneala”, un fel de colind, este un obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion, când mai mulți tineri, care au luat agheazma de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ioan la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care le iese în cale, apoi îl urează. Astfel, oamenii ”iordăniți” trebuie să îi răsplătească pe urători cu bani, cu care care seara chefuiesc.

După ce preotul a sfințit casele și gospodăriile în Ajunul Bobotezei, apa rămasă este folosită pentru stropirea câmpurilor, a grădinilor și a animalelor, pentru a aduce belșug și protecție.

Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit de șase ori peste an

Biserica a închinat șase sărbători Sfântului Ioan Botezătorul: Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Prima și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (25 mai), Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) și Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul (23 septembrie), notează crestin-ortodox.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel