Reprezentanții Ford au anunțat că vor rechema sute de mii mașini în service.
Publicitate
Producătorul auto Ford Motor a anunţat vineri că va rechema la service aproximativ 775.000 de SUV-uri Explorer pe plan global, din cauza unei probleme la direcţie, care a provocat rănirea a şase persoane în America de Nord, transmite Reuters, scrie Agerpres.
Rechemarea acoperă modelele fabricate în perioada 2013 - 2017.
Vehiculele s-ar putea confrunta cu blocarea articulaţiei sferice în jurul axei transversale, care ar putea duce la diminuarea semnificativă a controlului direcţiei, sporind riscul de accidente, informează Ford.
Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.
Ford a anunţat la începutul lunii mai că va reduce producţia la fabricile sale din Koln şi Saarlouis - Germania - din cauza problemelor în aprovizionarea cu cipuri care afectează producţia mondială de autovehicule, a transmis Reuters, a mai scris Agerpres.
"Situaţia pe piaţa globală a semiconductorilor rămâne tensionată şi, conform tuturor estimărilor, tendinţa va continua în următoarele luni, ceea ce va afecta lanţul de aprovizionare", a declarat un purtător de cuvânt al producătorului auto american.
Ford vrea să recupereze rapid efectele opririi producţiei şi a anunţat că vor avea prioritate vehiculele comandate deja de clienţi.
Aproximativ o treime din cei 15.000 de angajaţi ai Ford din Koln au avut program redus de muncă în perioadele 3 mai - 18 iunie şi 30 iunie - 9 iulie. După vacanţa de vară, producţia va fi reluată în 16 august.
Directorul financiar al Ford, John Lawler, estimează că lipsa de cipuri va reduce producţia realizată în acest an cu 1,1 milioane de vehicule, o revizuire semnificativă faţă de estimările anterioare, care vorbeau de o diminuare a producţiei cu 200.000 până la 400.00 de vehicule.
Vânzările pierdute ca urmare a unei producţii mai mici vor avea un impact semnificativ asupra rezultatelor anuale. În prezent, Ford se aşteaptă la un profit operaţional cuprins între 5,5 şi 6,5 miliarde de dolari în acest an, respectiv cu 2,5 miliarde de dolari mai puţin faţă de estimările anterioare privind un profit operaţional cuprins între şapte şi opt miliarde de dolari.
"Există mai multe momente dificile în faţa noastră. Deficitul de semiconductori şi impactul asupra producţiei se va înrăutăţi", a afirmat directorul general Jim Farley.
Potrivit acestuia, în prezent, Ford se aşteaptă să piardă până la 50% din producţia preconizată pentru al doilea trimestru, în creştere faţă de 17% în primul trimestru. Farley avertizează că problema ar putea să se prelungească până în 2022.
Producătorii auto din întreaga lume, printre care Renault, Ford Motor, Subaru Corp, Toyota Motor Corp, Volkswagen AG, Nissan Motor şi Fiat Chrysler, închid liniile de asamblare din cauza lipsei de cipuri pentru industria auto. De asemenea, directorii de mari companii şi autorităţile europene încearcă să reducă dependenţa de furnizorii de cipuri din Asia şi SUA.
Acest deficit în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinaţii de factori. Producătorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice, în condiţiile în care oamenii au fost obligaţi să stea acasă, ceea ce a condus la creşterea vânzărilor de laptopuri şi console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu