Autobuzele liniilor 104, 116, 117, 123, 133, 312, 313 şi 323 vor circula pe trasee modificate, duminică, în intervalul orar 7:00 - 14:00, pentru desfăşurarea evenimentului sportiv 'Legal Half-Marathon 2023'.
Astfel, linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul 'Cora Pantelimon' şi intersecţia Şos. Mihai Bravu/ Bd. Decebal (Piaţa Hurmuzachi), apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Şos. Mihai Bravu, Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, prin Pasajul Mărăşeşti, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, Piaţa Unirii, apoi traseul actual. Totodată, linia 116 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul 'CFR Progresul' şi intersecţia Bd. Dimitrie Cantemir/ Bd. Unirii, apoi pe Bd. I. C. Brătianu, rond Piaţa Unirii, cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, apoi traseul actual.
Linia 117 va funcţiona pe un traseu scurtat între terminalul 'Cartier Confort Urban' şi staţia Piaţa Unirii, unde autobuzele vor întoarce la capătul tramvaielor liniilor 7, 27, 32 şi 47. Conform sursei citate, linia 123 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul 'C.E.T. Sud Vitan' şi intersecţia Calea Vitan/ Bd. Octavian Goga, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Octavian Goga, prin Pasajul Mărăşeşti, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, Piaţa Unirii, apoi traseul actual.
Linia 133 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul 'Gara Basarab' şi intersecţia Str. Traian/ Calea Călăraşi, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Calea Călăraşi, Str. Delea Nouă, Str. Dristorului, Şos. Mihai Bravu, Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, apoi traseul actual. Linia 312 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul 'Platforma Comercială Arcade Berceni' şi intersecţia Splaiul Unirii/ Bd. Mărăşeşti, apoi pe Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. I.C. Brătianu, rond Piaţa Unirii..
Linia 313 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul 'Piaţa de Gros' şi intersecţia Bd. Dimitrie Cantemir/ Bd. Unirii, apoi pe Bd. I.C. Brătianu, rond Piaţa Unirii, cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, apoi traseul actual. Linia 323 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul 'Zeţarilor' şi intersecţia Bd. Mircea Vodă/ Bd. Mărăşeşti, apoi pe Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, rond Piaţa Unirii, cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărăşeşti, Bd. Mircea Vodă, apoi traseul actual.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu