Durerea în gât este un simptom comun al infecțiilor de tract respirator. Acestea pot asocia senzația de iritație în gât și dificultate la înghițire. Toate acestea te pot împiedica să te alimentezi în mod corespunzător sau să ai un somn odihnitor.
Publicitate
Deși durerea în gât nu trece de pe o zi pe alta, există numeroase metode prin care poți să o ameliorezi. Iată cele mai utile recomandări pentru tratarea durerilor în gât!
Cea mai rapidă soluție pentru a ameliora acest simptom este utilizarea suplimentelor alimentare sau medicamentelor pentru dureri de gât. Acestea se găsesc în farmacii sub formă de pastile, dropsuri sau spray-uri.
Produsele naturiste conțin ingrediente cu efect antiinflamator, emolient și anestezic, cum ar fi propolis, miere, extracte sau uleiuri esențiale de lemn dulce, eucalipt, mentă sau ghimbir. Medicamentele conțin substanțe farmaceutice cu efecte anestezice locale sau antiinflamatoare nesteroidiene, dar pot avea în compoziție și ingrediente naturale.
Mierea este unul dintre cele mai cunoscute remedii naturiste pentru durerea în gât. Aceasta are acțiune emolientă și antitusivă (1). Poți consuma câte o linguriță de miere ca atare, de câteva ori pe zi, sau o poți folosi pentru a îndulci ceaiul.
Atenție! Mierea nu se administrează la copiii sub 1 an. De asemenea, aceasta trebuie utilizată cu precauție de către persoanele cu diabet zaharat, deoarece crește glicemia.
Lichidele calde pot ameliora durerea și iritația în gât. În plus, acestea hidratează organismul, menținând astfel gâtul umed. Bea ceaiuri de plante îndulcite cu miere și supe calde (2). Poți opta, spre exemplu, pentru un ceai de mușețel, de ghimbir sau de mentă. Ai grijă, însă, ca acestea să nu fie fierbinți.
Apa sărată are efect calmant și antiinflamator. În plus, ajută la distrugerea agenților patogeni din gât și la eliminarea mucusului (1).
Poți prepara apa salină pentru gargară din:o cană apă caldă;½ linguriță sare (1).
De asemenea, altă variantă este să amesteci o cană de apă caldă cu ¼ linguriță bicarbonat de sodiu și ⅛ linguriță sare (1).
Fă gargară cu acest amestec timp de câteva secunde de 4 ori pe zi, apoi clătește gura cu apă (1)!
Creșterea umidității din aer ajută la menținerea hidratării la nivelul gâtului și căilor respiratorii. Gâtul uscat se asociază cu o senzație mai puternică de iritație la acest nivel (2). Folosește un umidificator sau inhalează aburii calzi din duș. Acest lucru poate ajuta și la ameliorarea celorlalte simptome de răceală, cum ar fi tusea.
În această perioadă, este important să nu inhalezi fum de țigară sau vaporii produselor de curățenie. Acestea pot irita gâtul, ceea ce agravează simptomele (2).
Mentolul din uleiul esențial de mentă are efecte anestezice locale. Acesta nu se aplică niciodată nediluat, deoarece este foarte puternic. Diluează câteva picături de ulei esențial în 30 ml ulei vegetal de cocos, migdale sau măsline. Transferă amestecul într-un recipient cu pulverizator și pulverizează în gât la nevoie (1).
Dacă ai dificultăți la înghițire, acest lucru te va împiedica să mănânci. Însă o alimentație echilibrată și nutritivă te va ajuta să te vindeci mai repede. O soluție este să consumi alimentele pasate, sub formă de smoothie-uri, terciuri, piureuri.
Prin urmare, ia în considerare toate aceste recomandări, astfel încât să ameliorezi cu succes durerile în gât! Nu uita să urmezi tratamentul prescris de medic!
Referințe:
1. Story, Colleen M. “Sore Throat Remedies That Work (and What Not to Do).” Healthline, Healthline Media, 18 Feb. 2022, www.healthline.com/health/cold-flu/sore-throat-natural-remedies. Accessed 28 Jan. 2023.
2. “Sore Throat - Diagnosis and Treatment - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/sore-throat/diagnosis-treatment/drc-20351640. Accessed 28 Jan. 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu