80 de migranţi, morți, după ce ambarcaţiunea în care se aflau a naufragiat

Există temerea că cel puţin 80 de migranţi au murit după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat lângă coasta Tunisiei, a anunţat joi, pe Twitter, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Flavio Di Giacomo, informează dpa.

"Naufragiul a avut loc lângă coasta tunisiană, 4 supravieţuitori au fost salvaţi şi aduşi în Tunisia. Ei au declarat că ambarcaţiunea în care se aflau transporta 86 de oameni. Există temerea că 80 de migranţi au murit", a notat el pe Twitter.

Incidentul a avut loc miercuri, în largul oraşului Zarzis din sudul Tunisiei, a precizat şeful filialei tunisiene a Semilunei Roşii din provincia de sud Medenine, Mongi Slim.

El a declarat pentru dpa că supravieţuitorii au fost transferaţi la un centru de primire a migranţilor din Zarzis, iar unul dintre ei - un congolez - a murit mai târziu la un spital local.

Ambarcaţiunea, care a plecat luni din Libia vecină avea drept destinaţie Europa, a adăugat Slim, citând surse din cadrul pazei de coastă tunisiene.

Coasta tunisiană s-a transformat într-o primă destinaţie pentru miile de migranţi care încearcă să ajungă în Europa. În luna mai, cel puţin 70 de migranţi au murit după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat în largul oraşului Sfax din Tunisia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel