Guvernul Spaniei a aprobat un pachet în valoare de 3 miliarde de euro pentru a oferi venituri minime celor mai nevoiași cetățeni.
Guvernul Spaniei a aprobat un pachet în valoare de 3 miliarde de euro pentru a oferi venituri minime celor mai nevoiași cetățeni, conform The Guardian. Țara mediteraneeană este una dintre cele mai afectate națiuni de coronavirus.
Pachetul de 3 miliarde de euro, care va oferi între 462 și 1.050 pe gospodărie, vine după ce zeci de mii de familii spaniole nu își permit să cumpere mâncare, iar caritățile, băncile de alimente și asociațiile locale imploră după ajutor pentru a asigura cumpărăturile de bază.
Plățile lunare vor fi disponibile pentru persoanele sub 65 de ani și vor începe din data de 15 iunie. Vorbind într-o conferință de presă de vineri dimineață, politicianul Pablo Iglesias a explicat că decizia marchează „o zi istorică în democrația spaniolă”.
Acum, mai mult decât niciodată, „este o necesitate absolut urgentă fiindcă mii de familii spaniole nu mai pot aștepta” măsuri, a transmis Iglesias, referindu-se la problemele cauzate de criză. Iglesias le-a mulțumit asociațiilor rezidențiale, băncilor alimentare, bisericilor și ONG-urile pentru că au ajutat oamenii, însă a adăugat: „Ei au jucat un rol care trebuie jucat de autoritățile publice”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu