852 de oameni morți în Marea Baltică - Suedia refuză redeschiderea dosarului privind cel mai mare dezastru maritim din Europa

Pexels.com
Pexels.com

Suedia nu va redeschide ancheta privind cel mai grav dezastru maritim din Europa, în care au murit 852 de persoane, în 1994.

Publicitate

În anul 1994, un feribot cu aproximativ 1000 de persoane la bord s-a scufundat în mod misterios în Marea Baltică. Autoritățile finlandeze, suedeze și estoniene au cercetat cazul ani de zile, nereușind să ajungă la o concluzie, ci doar la o teorie general acceptată. Inițial, s-a presupus că a avut loc o explozie în interiorul navei care, ulterior, ar fi dus la scufundarea acesteia. Potrivit investigatorilor de atunci, cel mai probabil avusese loc o defecțiune la ușa de închidere a provei, astfel că feribotul a trebuit să parcurgă o bună parte din mare fiind expusă la furtuni și alte intemperii de-a lungul traiectoriei sale.

Suedia refuză redeschiderea anchetei, deși nu au putut fi verificate motivele concrete pentru care nu doresc redeschiderea cazului.

Cu toate că nu a fost găsită nicio gaură în corpul navei - semn ce ar fi provenit de la o explozie - datorită unui documentar apărut în 2020 cazul a reintrat în atenția publicului, autoritățile fiind presate să redeschidă dosarul cu pricina. Motivul principal este dat de faptul că în documentar nava prezintă o gaură în corpul său, lucru ce sugerează că realizatorii documentarului ar crede sau ar avea informații care contravin teoriei general acceptate de până acum - defecțiunea unei uși a navei în timp ce ar fi navigat printr-o furtună.

"Nu există nimic care să indice că ar fi avut loc o coliziune cu o navă sau cu un obiect plutitor, nici vreo explozie în partea din față," a declarat procurorul Karolina Wieslander într-un comunicat.

Ea a spus că cele mai recente investigații efectuate de autoritățile estoniene, cu asistența Finlandei și a Suediei, nu înseamnă că "ar fi apărut altceva care să dea motive pentru o presupusă crimă." - pentru că a fost luată în considerare și această variantă.

Abia în 1997, autoritățile celor 3 țări au ajuns la concluzia defecțiunii unei uși, ulterior hotărându-se că „marea era mormântul celor scufundați, astfel că ei trebuie lăsați să se odihnească în pace”.

De asemenea, anchetatorii au mai spus la vremea respectivă că la doar 30 de minute după ce nava a semnalat o problemă, aceasta s-a scufundat împreună cu cei aproape 1000 de oameni, dintre care doar 137 au supraviețuit.

Feribotul și restul de 758  de corpuri (94 de corpuri nu au fost găsite din cele 852) se află la 80 de metri sub apă, pe fundul Mării Baltice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel