86 de cetăţeni români şi membri de familie, evacuaţi din Fâşia Gaza, au ajuns în România

Foto: Agerpres. Imagine cu caracter ilustrativ
Foto: Agerpres. Imagine cu caracter ilustrativ

Un grup de 86 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza a ajuns în România, marţi, la bordul unei curse speciale, operate de către Compania Naţională TAROM, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 

Cei 86 de cetăţeni români şi membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de sâmbătă, fiind preluaţi ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoţit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcaţi spre România.

MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români şi membri de familie aflaţi în Fâşia Gaza, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.

Reamintim faptul că, în prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren, arată sursa citată. Până în prezent, 220 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel