Târnava Mare, satul vedetă al jurnaliștilor BBC. ”Un mod aproape antic de a trăi”

Sursă foto: Pexels (Bianca Claudia)
Sursă foto: Pexels (Bianca Claudia)

Un jurnalist al BBC și-a descris periplul în satele din inima României, unde a fost fascinant de modul de viață ”aproape antic”. 

Jurnaliștii britanici au fost fermecați de satul Târnava Mică, cu specific săsesc, despre care au afirmat că a ”rămas neschimbat de-a lungul secolelor”. Desigur, așezarea nu este departe de Viscri, localitatea pe care Prințul Charles a pus-o pe harta lumii. ”Peisajul cultural” a fost una dintre cele mai intrigante părți ale reportajului realizat de cei de la BBC.

”Ocupând un triunghi rural în centrul României, între orașele istorice Sighișoara, Brașov și Sibiu, Târnava Mare este unul dintre cele mai interesante peisaje culturale ale Europei. Regiunea a fost stabilită în secolul al XII-lea de sași din ceea ce sunt acum părți ale Germaniei, Franței, Belgiei, Luxemburgului și Țărilor de Jos, invitați aici de regele Géza al II-lea al Ungariei sub auspiciile înființării propriei economii – dar cu obiectivul real de a apărând părțile îndepărtate ale regatului său de năvălirile turcilor. Ei au colonizat o panglică de pământ fertil chiar la nord de Munții Carpați, au construit biserici fortificate pentru refugiu în timp de asediu și au format comunități agricole la scară mică”, a scris Keith Drew, jurnalist de călătorii.

Drew a ales să stea într-o pensiune tradițională, restaurată

”Am venit la Târnava Mare tocmai din acest motiv, așezându-mă într-o veche pensiune săsească de pe strada principală a lui Viscri. O clădire atrăgătoare de culoare albastră, cu pereți înalți și o poartă suficient de mare pentru a permite trecerea unei căruțe cu fân încărcat, casa a aparținut cândva celei mai bogate familii din sat, dar era pe punctul de a se prăbuși când a intervenit MET (Mihai Eminescu Trust). Este una din cele 20 de pensiuni tradiționale din Târnava Mare pe care fundația le-a restaurat – angajând meșteri locali și folosind tehnici și materiale originale precum lut galben, var stins, cărămizi lucrate manual, pin și stejar – ca o modalitate de a le arăta localnicilor că moștenirea lor poate fi o sursă de creştere pentru comunitate”, a mai scris jurnalistul. 

”Un mod aproape antic de a trăi”

Casele au fost restaurate cu ajutorul unei localnice, manager de proiect al unui trust cultural.

„Arhitectura caselor, tradițiile și legătura sătenilor cu natură au rămas blocate în timp”, a spus Ursula Radu-Fernolend, care s-a născut și a crescut la Viscri și este acum manager de proiect la Trustul Mihai Eminescu (MET), o fundație dedicată conservării moștenirii satelor Transilvaniei. „Este un mod aproape antic de a trăi și oferă vizitatorilor o privire într-o lume care nu mai există în alte părți ale globului.”

Satele din zonă au rămas neschimbate

”Saschiz, ca și Viscri și toate celelalte state din Târnava Mare, a rămas relativ neschimbat de când sașii s-au stabilit aici pentru prima dată: este format din două rânduri paralele de case în nuanțe pastelate, construite în linie de fiecare parte a pârâului. Satele au fost organizate inițial în diferite cartiere, sau Nachbarschaften; comunități de sprijin care au lucrat împreună pentru îndeplinirea sarcinilor comune, o practică care continuă și astăzi. Proprietarii de animale, de exemplu, sunt încă obligați să petreacă o anumită perioadă de timp (în funcție de câte vite sau oi dețin) curățând pășunile și pajiștile de tufă”, a mai scris Drew.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel