Optimismul lui Musk! Tesla ar fi rezistentă la o viitoare recesiune, dar nu imună

Sursă foto: Unsplash (David von Diemar)
Sursă foto: Unsplash (David von Diemar)

Elon Musk a afirmat că Tesla ar trece de o potențială recesiune, mai ales că vehiculele electrice sunt o alegere care rămâne rentabilă și în viitor. 

Elon Musk vede o pantă abruptă ce ar putea duce la o recesiune în China și Europa și spune că Rezerva Federală din SUA crește ratele dobânzilor cu mult prea mult. Dar când a fost întrebat dacă companiile sale ar face față unei ierni financiare, Musk a devenit mai optimist, deși cu ceva rezerve. Conform rapoartelor Tesla, veniturile din al treilea trimestru indică miercuri cum se va descurca compania producătoare de mașini electrice într-o potențială recesiune.

„Ca să fiu sincer, suntem foarte puternici”, a spus Musk ca răspuns la întrebarea unui analist. „Nu ne reducem producția într-un mod semnificativ, fie recesiune sau nu.”

Tesla a raportat câștiguri ajustate de 1,05 dolari pe acțiune, depășind estimările analiștilor de 99 de cenți pe acțiune. Acțiunile au scăzut cu 5% în tranzacționarea extinsă, deoarece veniturile au ajuns la 21,45 miliarde dolari, înșelând așteptările analiștilor de 21,96 miliarde dolari. Compania a pierdut 45% din valoare anul acesta. Musk a criticat Rezerva Federală, care și-a ridicat rata dobânzii de referință pentru a încerca să reducă inflația în creștere. 

„Deciziile Rezervei Federale au sens dacă te uiți în oglinda retrovizoare, nu dacă te uiți înainte, prin parbriz”, a spus Musk conform CNBC.

„Tesla nu este imună la recesiune, dar este rezistentă”

Cu toate acestea, chiar și cu costul capitalului în creștere alături de prețurile bunurilor din portofoliu, Musk vede că Tesla se descurcă bine, deoarece în ultimii ani vehiculele electrice înlocuiesc mașinile pe benzină.

„Publicul larg realizează că lumea se îndreaptă către vehicule electrice și este o prostie să cumperi o mașină nouă pe benzină în acest moment, deoarece valoarea reziduală a acelei mașini pe benzină va fi foarte mică”, a spus Musk. „Așadar, suntem într-un loc foarte bun. Nu aș spune că Tesla este imună la recesiune, dar este rezistentă, pentru că, practic, oamenii de pe Pământ au luat decizia în mare parte să se îndepărteze de mașinile pe benzină”.

CEO-ul Tesla a comentat, de asemenea, despre achiziția sa a platformei și companiei Twitter, în valoare de 44 de miliarde de dolari. În prezent, este implicat într-o luptă juridică cu compania de social media, chiar dacă recent și-a schimbat cursul și a spus că va îndeplini contractul de cumpărare. Musk a spus că este „încântat de situația Twitter” și că platforma „a scăzut în ultimul timp, dar are un potențial incredibil”.

„Potențialul pe termen lung al Twitter mai mare decât valoarea sa actuală”, a spus Musk.

Discuții între Elon Musk și Vladimir Putin despre condițiile de pace cu Ucraina

În opinia lui Elon Musk, organizarea de referendumuri în noile regiuni ale Rusiei sub supravegherea ONU ar putea fi o soluție la conflictul dintre Rusia și Ucraina. În același timp, Musk a menționat că Ucraina ar putea deveni o țară neutră. El a mai adăugat că ”nu crede că Ucraina va câștiga” dacă Rusia va face o mobilizare totală, potrivit Azertag.

Între timp au apărut rapoarte care îl citează pe Ian Bremmer, fondatorul Eurasia Group, o firmă internațională de cercetare și consultanță, conform căruia Musk ar fi discutat cu Putin în urmă cu câteva săptămâni despre o posibilă înțelegere ucraineană, după care acesta a postat pe Twitter planul său în această problemă. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel