Cei care lucrează în domeniul securității private pot face bani buni în Ucraina acestor zile, înfruntând, în acelați timp, un risc enorm.
Filmele cu spioni ne-au fascinat pe mulți dintre noi, iar acțiunea de la televizor ne-am imaginat-o, de multe ori în joacă, chiar în fața ochilor noștri. Însă rolurile de luptători privați sau spioni nu sunt doar o intrigă de film, ci o realitate care, în zilele noastre, ne confirmă certitudinea războiului. Agenții privați de securitate sunt căutați pentru activitatea din Ucraina, iar unele anunțuri pot fi găsite pe site-urile de specialitate.
Conform anunțului publicat online de o companie privată din SUA, sunt căutați agenți de protecție sau extracție care să activeze pe teritoriul Ucrainei sub un contract pe o perioadă determinată. Aceștia au în specificate în fișa postului ”operațiuni de extracție/evacuare cu normă parțială, sub acoperire, a persoanelor și familiilor din mediul rural și din marile orașe ale Ucrainei”. Selecția nu face discriminare, iar pentru post se potrivesc atât bărbații, cât și femeile. ”Doar candidații cu înaltă experiență care au cel puțin 5 ani de experiență militară în această regiune a Europei vor fi luați în considerare pentru acest rol, fără excepții”.
În anunț este specificat faptul că plata se face la zi, iar salariul începe de la 1.000 de dolari și ajunge la 2.000, fără alte bonusuri. Mai este menționat faptul că doar candidații cu o anumită experiență vor putea ajunge în rolurile propuse de anunț.
Conform unei liste stricte de atribuții, agenții de securitate au o serie de responsabilități. Printre acestea, se numără ”recunoașterea traseului înainte de misiune, pe baza inteligenței auto-adunate și a informațiilor locale”, asigurarea ”legăturilor și folosiți forțele prietene, autoritățile locale sau luptătorii de rezistență din cadrul diferitelor zone de operațiuni pentru informațiile locale și de pe câmpul de luptă, autorizare pentru călătorie, zone sigure, stații de ajutor etc.”
Anunțul mai specifică și faptul că agenții trebuie să fie dispuși să călătorească la nivel național (prin Ucraina - n.r.) prin orice mijloace necesare în sprijinul operațiunilor de salvare/protecție”. Așa cum era de așteptat, riscul pentru cei care aleg astfel de roluri nu este mic, iar anunțul precizează operațiuni de securitate și comunicări ”cu materiale sensibile și confidențiale”. De asemenea, oricine ajunge într-un asemenea rol trebuie să cunoască modul în care ar trebui să evalueze o situație riscantă, folosind, la recomandarea anunțului, metoda SALUTE. Cum era de așteptat, un astfel de rol nu presupune opt ore de muncă, iar agenții au activitate ”în zilele lucrătoare, în weekend, ore târzii și sărbători.”
Candidatul ideal trebuie să aibă peste 5 ani de experiență combinată fie din experiență militară sau experiență militară privată, cu cel puțin 1 an de experiență de luptă în străinătate”. De asemenea, un astfel de agent are nevoie de ”cunoștințe de lucru solide cu privire la modul de implementare a armelor de calibru mic din era sovietică și NATO”, dar și ”abilități de gândire critică cu capacitatea de a rezolva probleme complexe rapid și eficient pentru a rămâne în viață.”
Dacă cumva ni se părea demodat sau din filmele cu Indiana Jones, un astfel de agent ar trebui să poată ”naviga cu hartă și busolă”. Totodată, ”candidatul trebuie să fie foarte apt din punct de vedere fizic”, ”să posede un grad înalt de profesionalism, responsabilitate, hotărâre și maturitate”, ”să fie capabil să informeze, să convingă și să îi instruiască pe alții cu privire la cerințele obiective”.
Printre cerințele postate în anunțul de pe SilentProfessionals.org, cele legate de naționalitate sunt clare: cei care aplică trebuie să aibă un pașaport al SUA, Marea Britanie, Canda, Australia, Noua Zeelandă, Ucraina, Polonia, ori al unei țări din UE sau Schengen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu