Fosforul alb provoacă suferințe pe viață.
HRW afirmă că a verificat înregistrări video realizate marţi şi miercuri în care se văd "multiple explozii în aer de fosfor alb lansat de artilerie asupra portului din oraşul Gaza şi a două locaţii rurale de la frontiera dintre Israel şi Liban".
Organizaţia adaugă că a stat de vorbă şi cu martori.
Folosirea fosforului alb în Gaza, una din zonele cele mai dens populate ale lumii, amplifică riscurile pentru populaţia civilă şi încalcă interdicţia impusă de legislaţia umanitară internaţională expunând civili la riscuri nenecesare, subliniază HRW într-un comunicat.
"Folosirea fosforului alb în zone civile aglomerate creează un risc ridicat de arsuri insuportabile şi suferinţe pentru întreaga viaţă", a notat directoarea HRW pentru Orientul Mijlociu şi Africa de nord, Lama Fakih.
Fosforul alb se aprinde când este expus la oxigenul din atmosferă şi poate genera lumină, fum şi căldură intensă de circa 815 grade Celsius, explică dpa.
"Pentru a evita rănirea civililor, Israelul trebuie să pună capăt utilizării fosforului alb în zone populate. Părţile dintr-un conflict trebuie să facă tot posibilul pentru a limita suferinţa civililor", a insistat responsabila HRW.
Autorităţile israeliene nu au comentat în legătură cu folosirea sau nu a fosforului alb în cursul actualelor ciocniri.
Utilizarea acestuia asupra oamenilor este interzisă din 1997 de Convenţia de la Geneva, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu