Coreea de Nord ar fi lansat o rachetă balistică

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Coreea de Nord ar fi lansat o rachetă balistică, acuză Seulul.

Armata sud-coreeană susține că Phenianul a lansat duminică o rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune spre Marea de Est, cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei, transmite Agerpres, citând AFP.

"Forţele noastre armate au detectat o rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune lansată din zona Phenianului spre Marea de Est astăzi (duminică - n.r.) în jurul orei 22:38 (13:38 GMT - n.r.)", a informat Statul Major Interarme al Coreei de Sud.

Potrivit Statului Major Interarme, racheta a parcurs 570 de kilometri înainte de a ateriza în Marea de Est, precizând că Seulul, Washingtonul şi Tokyo "fac schimb strâns de informaţii legate de racheta balistică nord-coreeană".

Ministerul japonez al Apărării a transmis, la rândul său, că Phenianul a lansat "ceea ce pare a fi o rachetă balistică". Potrivit agenţiei de ştiri Kyodo, care citează surse guvernamentale japoneze anonime, racheta cu rază scurtă de acţiune a căzut în afara zonei economice exclusive a Japoniei.

Seulul şi Washingtonul au avertizat Coreea de Nord



Lansarea acestei noi rachete vine după ce Seulul şi Washingtonul au avertizat Phenianul că orice atac nuclear asupra Statelor Unite şi Coreei de Sud va însemna sfârşitul regimului nord-coreean. Cei doi aliaţi au organizat vineri la Washington cea de-a doua sesiune a Grupului consultativ nuclear, concentrându-se pe descurajarea nucleară în cazul unui conflict cu Nordul.

Duminică, un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean al Apărării a denunţat un plan al aliaţilor de a adăuga un exerciţiu nuclear la testele militare comune anuale de anul viitor, ameninţând cu un "contraatac preventiv şi mortal".

"Aceasta este o declaraţie deschisă cu privire la confruntarea nucleară menită să facă din utilizarea armelor nucleare împotriva RPDC un fapt împlinit", a precizat ministerul într-o declaraţie transmisă de agenţia oficială de ştiri nord-coreeană KCNA.


Coreea de Nord, cu statut de țară nucleară



Lansarea rachetei de duminică survine în contextul comemorării morţii tatălui liderului nord-coreean Kim Jong Un. Kim Jong Il a decedat pe 17 decembrie 2011.

Reamintim că anul trecut, Coreea de Nord a anunţat o nouă doctrină care face statutul său de putere nucleară "ireversibil" şi îi permite să efectueze un atac nuclear preventiv în cazul unei ameninţări existenţiale la adresa regimului său. În septembrie, statutul său de ţară nucleară a fost, de asemenea, inclus în Constituţia sa.

În plus, Coreea de Nord a lansat în luna noiembrie cu succes pe orbită un satelit militar de spionaj, despre care spune că este deja capabil să-i furnizeze imagini ale siturilor militare americane şi sud-coreene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel