Află mai multe în articol despre decizia Ungariei.
Ungaria a renunțat la opoziția față de premierul olandez Mark Rutte ca viitor secretar general al NATO, a relatat marți presa olandeză, după ce premierul olandez și omologul său ungar s-au întâlnit în marja unei reuniuni a liderilor UE la Bruxelles.
Citând surse, posturile olandeze NOS și RTL au relatat că premierul Ungariei, Viktor Orban, nu și-a reiterat cererea de scuze din partea lui Rutte pentru ceea ce Orban a descris luna trecută drept opinii ”problematice” despre Ungaria, conform Reuters.
Scuzele fuseseră una dintre cele două condiții pe care Ungaria le-a pus pentru aprobarea lui Rutte ca succesor al lui Jens Stoltenberg la conducerea NATO.
Cealaltă - garanția că Ungaria nu va trebui să asigure finanțare pentru Ucraina sau să trimită personal în țara devastată de război - a fost îndeplinită săptămâna trecută de Stoltenberg.
În acest an, Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania l-au susținut pe Rutte pentru a-i succeda lui Stoltenberg, care se va retrage în octombrie, la conducerea NATO.
În aprilie, Turcia le-a spus aliaților săi că îl va susține, de asemenea, pe Rutte. Acum, doar România și Slovacia nu au dat încă undă verde.
NATO ia decizii prin consens, astfel încât orice candidat are nevoie de sprijinul tuturor celor 32 de aliați.
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat în martie că va candida pentru funcția de conducere a NATO, susținând că statele est-europene au nevoie de o mai bună reprezentare în rolurile de conducere euro-atlantice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News