• Cazul Mario Iorgulescu, o pată neagră pe justiția din România. De ce uciderea din culpă i-ar garanta că nu o să facă nicio zi de pușcărie. Faptele celelalte deja s-au prescris

În urmă cu aproape un an, pe 18.10.2023, Curtea de Apel București îl condamna, în apel, pe Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu - preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal -, la 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină).

La data de 10.02.2023, era condamnat de Tribunalul București la 15 ani și 8 luni, în primă instanță, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti, tot pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină).

Ieri, 11.10.2024 (ce cadou "frumos" după un an!), în urma controversatei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind rejudecarea cu trimitere (din data de 20.06.2024), Curtea de Apel București a decis ca Mario Iorgulescu să fie rejudecat pentru infracțiunea de ucidere din culpă, iar nu de omor, ducând astfel la îndeplinire cele constatate de Înalta Curte: "se impune, în aceste limite, cu privire la infracţiunea de „omor” prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. (astfel cum în mod nelegal a fost reţinută prin hotărârea atacată), trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel București".

I. Martor: victima stătea ca un covrig, era tot rupt în el, îl ţineau doar pantalonii

Mario Iorgulescu nu a mai călcat pe pământurile patriei de la data săvârșirii infracțiunilor (8.09.2019) și până acum, fiind scos din ţară cu un avion privat de familia sa imediat după accident, în Italia.

În seara zilei de 8.09.2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool.

La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I.

Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Un martor al accidentului a povestit în instanţă scene oribile de la locul coliziunii, şoferul din cealaltă maşină fiind găsit aruncat pe jos.

"Autoturismul (n.r., lui Iorgulescu) a ajuns cu faţa spre Chitila, urcat pe bordură, aproape lipit de un stâlp, ca şi cum ar fi fost parcat lateral. Celălalt autoturism era în flăcări în partea din faţă, la capota motor, unde avea distrugeri mari. Imediat după coliziune, martorul a oprit martorul, a sărit din maşină şi a mers cu gândul să îl scoată de acolo, dar când a mers spre maşină l-a văzut pe acesta pe iarbă, pe câmpul de lângă vehicul.

Conform martorului, victima stătea ca un covrig, era tot rupt în el, îl ţineau doar pantalonii, era pe câmp în lateral pe partea dreaptă a autoturismului.

Martorul a presupus că victima a fost proiectată pe uşa din dreapta a maşinii, după care uşa s-a blocat la loc. Victima avea ochii închişi, martorul ţipa la ea cât putea de tare, gândindu-se că, dacă ar încerca să o mute, i-ar face mai mult rău, nici nu credea că era mort, fiind sigur că medicii îl vor salva.

Cât martorul era lângă victimă, în zonă au venit şi alte persoane în trecere. A strigat la ele să vină ambulanţa, apelând el însuşi numărul de urgenţă. Ambulanţa a sosit în circa 7-8 minute, iar în această perioadă a venit o femeie care spunea că e asistentă, i-a pus mâna la gât şi a spus că era mort şi că se duce la celălalt şofer să îl salveze, adică la inculpat", a relatat martorul respectiv, potrivit Agerpres.

II. Ce a decis ICCJ în iunie 2024 (extrase)

În cadrul procedurii de recurs în casație, o cale extraordinară de atac (art. 434 C. proc. pen.: Recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile), s-a stabilit, de preamăriții judecători ai Înaltei Curți, cu majoritate de voturi, următoarele (pentru ușurința lecturării, voi marca cu bold chestiunile "importante"):

Inculpatul A., trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de „omor” [prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.] și „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” [prev. de art. 336 alin. (1) și (2) C. pen.], a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că fapta reţinută în sarcina sa, respectiv săvârşirea accidentului auto din data de 08.09.2019, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de „omor”.

Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație şi Justiție s-a apreciat că acest caz de casare vizează „acele situaţii în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșite şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei.

Examinând legalitatea hotărârii atacate, în opinie majoritară, Înalta Curte constată incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât fapta reţinută în sarcina inculpatului A. nu corespunde normei de incriminare, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., în temeiul căreia s-a dispus condamnarea.

Evaluând dacă există o corespondență deplină între fapta săvârșită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, Înalta Curte apreciază că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de „omor”, constând în „uciderea unei persoane”, poate fi reținut numai în condițiile în care fapta în sine relevă fără niciun dubiu o acţiune care are drept rezultat suprimarea vieţii unei persoane.

În fapt, s-a reţinut că inculpatului A. i s-a imputat că, la data de 08.09.2019, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, conducând autoturismul marca Y. model Z., cu nr. de înmatriculare (...), cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, a trecut pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția dintre Șos. (...) și str. (...), accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă o putere de aproximativ 700 de cai putere, a pătruns, astfel, pe contrasens și a intrat în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca X., cu nr. de înmatriculare (...), condus de victima N., care a decedat pe loc în urma leziunilor suferite.

Astfel, raportat la coordonatele faptice stabilite la judecata cauzei în fond şi menţinute în apel, Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut în încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul dispozițiile art. 188 alin. (1) C. pen.

Elementele de fapt reţinute relevă situaţia tipică a unui accident de circulaţie care a avut drept rezultat decesul unei persoane din culpa exclusivă a conducătorului auto (inculpatul), care nu a respectat dispoziţiile legale ce reglementează regimul circulaţiei pe drumurile publice (a circulat cu viteză excesivă, peste limita legală, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi a consumului de substanţe interzise).

În cazul de faţă, instanţele de fond şi apel au reţinut infracţiunea de omor. Infracţiunea prevăzută de art. 188 C. pen. se comite, din punct de vedere al elementului material, printr-o acţiune (sau chiar inacţiune), care trebuie să fie îndreptată asupra victimei. Or, situaţia de fapt relevă, aşa cum s-a menţionat anterior, un accident rutier, definit prin chiar prescripţia normativă ca fiind un eveniment (art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002).

Un eveniment este, în sine, fortuit, şi nu voit, are caracter imprevizibil. „Acţiunea” autorului (conducătorul auto) este asupra autovehiculului, acesta acţionând sistemul de accelerare a vitezei peste limita legală, cu consecinţa intrării în coliziune frontală cu autoturismul condus de victimă căruia i-a cauzat decesul, elemente de fapt ce au valenţele unei fapte care, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv se încadrează în infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 C. pen.

Raportat la circumstanţele de fapt ale cauzei pendinte, infracţiunea de omor ar fi posibilă doar în situaţia în care autovehiculul ar fi fost folosit sau acceptat a fi fost folosit drept mijloc în scopul suprimării vieţii victimei. Or, nici instanţa de fond, şi nici instanţa de apel nu au relevat o asemenea împrejurare.

În acord cu instanţele de fond şi apel, şi Instanţa Supremă subliniază gravitatea faptei inculpatului, prin prisma împrejurărilor, a conduitei acestuia, dar mai ales a consecinţelor produse, pierderea vieţii unei persoane. Nesocotirea de către inculpat a dispoziţiilor legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice (a condus cu viteză excesivă, sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor interzise) sunt stări, situaţii, împrejurări concomitente săvârşirii infracţiunii ce relevă un grad de pericol ridicat al faptei şi o periculozitate mare a infractorului, încadrând infracţiunea în forma agravată, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul urmează a răspunde penal.

În acest context, Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea constatată cu privire la lipsa de corespondenţă între situaţia de fapt şi norma de incriminare nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs în casaţie, deoarece implică schimbarea încadrării juridice în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, dar şi individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia, în funcţie de norma de incriminare ce va fi stabilită ca incidentă în cauză.

Nefiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., se impune, în aceste limite, cu privire la infracţiunea de „omor” prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. (astfel cum în mod nelegal a fost reţinută prin hotărârea atacată), trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel București.

Totodată, întrucât inculpatul A. a fost condamnat în cauză şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) și (2) C. pen. (cu aplicarea, în primă instanţă, a pedepsei de 2 ani închisoare, menţinută de instanţa de apel), în condiţiile în care, prin hotărârea definitivă de condamnare, s-a făcut aplicarea normelor privind tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, în urma constatării că infracțiunile deduse judecății sunt concurente între ele, precum şi cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 944 din 20.12.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. x/301/2016, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 504/09.04.2021 a Curții de Apel București, Secția I penală, Înalta Curte consideră că se impune rejudecarea întregii cauze de către instanţa de apel, faţă de incidenţa dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni, ce implică aprecieri din partea instanței asupra regimului sancționator de aplicat în raport cu întregul sistem de individualizare judiciară a pedepsei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, cu majoritate, va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bucureşti, Secția a II-a Penală, în dosarul nr. y/3/2020 (x/2023).

Va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ce privește pe inculpatul A. și va trimite cauza la rejudecare de către instanța de apel, Curtea de Apel București.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

III. Ce relevă recursul în casație din iunie 2024

Să luăm puțin la mână ce a spus ICCJ: "Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de «omor» poate fi reținut numai în condițiile în care fapta în sine relevă fără niciun dubiu o acţiune care are drept rezultat suprimarea vieţii unei persoane".

Nu e rolul presei să constate dacă acea acțiune a făptuitorului are drept rezultat suprimarea vieţii unei persoane "fără niciun dubiu".

Dar rolul presei este de a constata nedreptăți pe față.

Să ne uităm la poze:

Sursa: Antena 3 CNN

Stimați magistrați, la facultatea de Drept se învață despre faptul că și o simplă accelerare "necugetată", peste limita legală, aduce suspiciuni privind o intenție indirectă a făptuitorului.

Folosind cuvintele dumneavoastră: "accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I (...)".

De asemenea, tot potrivit situației de fapt prezentate de dumneavoastră - ICCJ -: "urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă o putere de aproximativ 700 de cai putere, a pătruns, astfel, pe contrasens și a intrat în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca X., cu nr. de înmatriculare (...), condus de victima N., care a decedat pe loc în urma leziunilor suferite".

Să comparăm acum ce spun judecătorii în motivare cu ce spune martorul: Victima "stătea ca un covrig, era tot rupt în el, îl ţineau doar pantalonii", era pe câmp în lateral pe partea dreaptă a autoturismului.

Dar da, potrivit dumneavoastră, "situaţia de fapt relevă, aşa cum s-a menţionat anterior, un accident rutier, definit prin chiar prescripţia normativă ca fiind un eveniment".

De asemenea, tot potrivit ICCJ, "«Acţiunea» autorului (conducătorul auto) este asupra autovehiculului, acesta acţionând sistemul de accelerare a vitezei peste limita legală, cu consecinţa intrării în coliziune frontală cu autoturismul condus de victimă căruia i-a cauzat decesul, elemente de fapt ce au valenţele unei fapte care, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv se încadrează în infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 C. pen".

ICCJ spune, astfel, că singura încadrare viabilă rămâne uciderea din culpă (art. 192 C. pen.).

Există, totuși, și o opinie separată, care spune că "se impunea pronunțarea unei soluții de respingere, ca nefondat, a recursului în casație declarat de către recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023 (...). Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală". Opinia separată integrală se găsește în Anexă, la finalul articolului.

Totuși, pentru că votul majorității contează, sub jobenul "instanței judiciare supreme" și al unor proceduri extrem de complexe, tehnice și complicate, cum e și recursul în casație (repetăm, cale extraordinară de atac), ICCJ pare a fi un loc perfect de spălare a infractorilor (pentru că putem numi pe cineva infractor având în vedere și prezumția de nevinovăție și pronunțarea multiplelor soluții de condamnare).

IV. Prescripția, bat-o vina

1. La termenul de ieri, Curtea de Apel București practic a realizat voința Înaltei Curți, dispunând schimbarea încadrării faptei, din "omor", în "ucidere din culpă". Că deciziile Înaltei Curți sunt obligatorii, iar instanța de trimitere trebuie să se supună acestora.

Să ne uităm acum la prevederile din Codul penal ce reglementează instituția prescripției [pentru omor (art. 188 C. pen.) și omor calificat (art. 189 C. pen.) versus ucidere din culpă (art. 192 alin. 2 C. pen.)]:

"Art. 153: Prescripţia răspunderii penale

(2) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:

(...)

b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei".

"Art. 154. Termenele de prescripţie a răspunderii penale

(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

(...)

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani (...)"

Pedeapsa prevăzută de lege pentru uciderea din culpă, în cazul unui accident rutier produs prin încălcarea regulilor de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Până la împlinirea prescripției în cazul faptei de ucidere din culpă comise de Mario Iorgulescu mai sunt 3 ani. Reamintim că totul s-a întâmplat în seara zilei de 8.09.2019.

Rezultă că răspunderea penală pentru această faptă, de ucidere din culpă, se va prescrie exact la data de 8.09.2027.

2. Să nu mai discutăm despre faptul că, pentru faptele de conducere sub influența alcoolului și a drogurilor, răspunderea penală deja s-a prescris, indiferent de tipul de culpă.

"Art. 336. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere (...)".

"Art. 154: Termenele de prescripţie a răspunderii penale

(...)

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani".

V. CCR amână succesiv "discuția" despre Legea fugarilor

ICCJ a atacat la CCR Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaţilor pe 29 noiembrie 2023, care prevede că persoanele condamnate definitiv care nu se prezintă în termen de şapte zile la Poliţie pentru a fi încarcerate vor fi considerate evadate şi riscă o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani.

În data de 19 septembrie 2024, potrivit comunicatului de presă regăsit pe site-ul CCR, "Totodată, Curtea Constituțională a amânat pentru data de 15 octombrie 2024 obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție".

Mai sunt încă 3 zile până atunci. Să vedem dacă soluția nu va fi tot o nouă amânare.

În opinia Înaltei Curţi, prin această lege s-ar încălca dreptul la un proces echitabil şi cel la libertate individuală.

"Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la un an la cinci ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare:

a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;

b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere;

c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.

Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei", prevede proiectul de lege.

VI. Mario Iorgulescu: vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie 

"Victima era și ea drogată. Dar nu am încercat să vorbesc vreodată cu familia victimei. Aș vrea să le transmit ceva, să îmi cer scuze. Vreau să le spun întâi condoleanțe. Vreau să le spun că aș vrea să dau timpul înapoi. Nu pot să dau timpul înapoi, dar pot să le fac o promisiune. Voi avea grijă de acei copii! Nu le va lipsi nimic, niciodată. 

Mă voi ocupa personal, eu și familia mea. Voi face tot posibilul să nu ducă lipsă de nimic, chiar știu că le este greu fără tată", spunea Mario Iorgulescu, pentru Fanatik, în 2022.

"Eu nu mai vreau să aud de România cât oi trăi. Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie (...). Pentru că sunt protejat de statul italian, care îmi recunoaște actele medicale și care ia în considerare că nu sunt capabil de a conștientiza problemele medicale pe care le am", spunea acesta, într-un interviu pentru ProTV, în 2023.

Și probabil așa e. Nu o să facă nicio zi de pușcărie, deși există 2 copii orfani lăsați în urmă.

VII. Anexă

1. Decizia nr. 410/RC/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

2. Hotarârea nr. 1485/2023 a Curții de Apel București

3. Încheierea de şedinţă din data de 11.10.2024 a Curții de Apel București

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News