Nobel contra Nobel. Edward Prescott: Europa va înregistra un boom economic şi va depăşi SUA. Nouriel Roubini: Capitalismul se autodistruge

euro
euro

Publicitate

Mai mulţi laureaţi ai premiului Nobel în economie apreciază că zona euro va supravieţui crizei datoriilor suverane, iar o eventuală scindare ar putea fi provocată mai degrabă de Germania decât de Grecia. Pe de altă parte, Nouriel Roubini, laureat al rpemiului Nobel pentru Economie în 2009, a avertizat că Marx avea dreptate când spunea că, în cele din urmă, capitalismul se va autodistruge.

17 deţinători ai premiului Nobel în economie s-au reunit în această săptămână pe insula Lindau de pe lacul Constance din sudul Germaniei, pentru a discuta despre disciplina economică, transmite Mediafax.

Între participanţi se află Joseph Stiglitz, care a primit premiul Nobel în 2001, pentru activitatea sa privind reacţia pieţelor la informaţiile asimetrice, Myron Scholes, laureat în 1997 pentru activitatea în domeniul instrumentelor derivate, şi Robert Mundell, câştigător în 1999 al distincţiei pentru analiza sa în domeniul valutar. „Nu cred că euro este în pragul prăbuşirii. Europa trebuie să meargă înainte, spre un echivalent al Statelor Unite“, a arătat Mundell.

Turbulenţele financiare sunt departe de liniştita Lindau, unde participanţii la conferinţă savurează băuturi reci pe terasa centrului de conferinţe de pe malul lacului. Discuţiile au fost însă intense. Subiectele majore de discuţie au fost încetinirea creşterii economiei americane şi dacă o a treia rundă de relaxare monetară cantitativă, din partea Rezervei Federale (Fed), ar fi de ajutor. Majoritatea participanţilor cred că nu. Discuţiile au fost aprige şi în privinţa stimulilor economici versus austeritate, dar criza din zona euro şi pericolul spargerii uniunii monetare au dominat întâlnirea.

„Este foarte greu să separi nişte ouă bătute“, a spus Stiglitz, recunoscând că au loc discuţii dacă există „o modalitate optimă de destrămare a zonei euro. El a arătat că economiştii încep să creadă că ar fi mai bine pentru Germania să plece, decât pentru Grecia.

Dacă ţări îndatorate precum Grecia ar ieşi din zona euro, monedele lor naţionale s-ar devaloriza, ceea ce ar face mai dificilă rambursarea datoriilor denominate în euro. În schimb, o ţară bogată cum este Germania ar fi într-o poziţie mai avantajoasă să îşi plătească datoriile, întrucât moneda sa s-ar aprecia probabil faţă de euro.

"Este nevoie de o criză reală pentru a avea reforme reale", a declarat Edward Prescott, care a primit premiul Nobel în 2004, împreună cu Finn Kydland. El a adăugat că este nevoie de mai mult decât un bandaj. „Sunt optimist. Europa trebuie să se reformeze. Se vor aşeza la discuţii, vor cădea de acord şi vor aplica reformele. Apoi, Europa va înregistra un boom economic şi va depăşi Statele Unite“, a conchis Prescott.

Citeşte şi:

Profetul crizei: Marx avea dreptate, capitalismul se autodistruge – VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel