Căsuța Veterinarului: Cabinetul din București unde vor fi tratați gratuit câinii fără stăpân

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Proiectul „Căsuța Veterinarului”, desfășurat la Centrul de Adopție Odăi, oferă tratamente gratuite câinilor fără stăpân.

Un cabinet unde vor fi tratați gratuit câinii fără stăpân și vor fi formați viitori medici veterinari a fost deschis la Centrul de Adopție Odăi, prin proiectul „Căsuța Veterinarului”, lansat, luni, de Primăria Sectorului 1, în colaborare cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV).

Câini consultați gratuit în „Căsuța Veterinarului”

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, amplasat într-o clădire anexă a centrului din șoseaua Odăi nr. 3-5, cabinetul „Căsuța Veterinarului”, unde vor fi consultați și tratați gratuit câinii fără stăpân, dispune de aparatură medicală performantă.

Totodată, centrul veterinar va fi un spațiu educațional pentru studenții Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV, aceștia urmând să își perfecționeze abilitățile sub coordonarea directă a cadrelor didactice universitare.

Proiectul presupune participarea a peste 300 de studenți care vor efectua 33 de tipuri de manopere veterinare, precum screening medical, analize de sânge și alte intervenții specifice, toate acestea fiind înregistrate în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân. Astfel, fiecare persoană care adoptă un câine de la Centrul de Adopție Odăi va avea acces la istoricul medical complet al animalului.

Pe lângă îngrijirea veterinară, câinii din adăpost vor beneficia și de un program de reabilitare comportamentală realizat în parteneriat cu un club pentru dresaj canin, pentru a le crește șansele de a fi adoptați.

Studenții veterinari, experiență practică la Centrul de Adopție Odăi

Programul se va desfășura timp de 12 săptămâni, timp în care studenții vor veni în mod constant la Centrul de Adopție Odăi pentru a efectua manoperele veterinare.

„Ne dorim ca primăria să fie un partener activ în asigurarea sănătății și bunăstării celor aproape 600 de câini aflați în grija noastră. Studenții, sub coordonarea profesorilor lor, vor efectua manopere medicale esențiale, oferindu-le câinilor îngrijire veterinară de calitate și facilitându-le procesul de adopție”, a declarat primarul Sectorului 1, George Tuță.

La rândul său, rectorul USAMV, Sorin Cîmpeanu, a spus că studenți din 21 de țări, din secțiile cu predare în română, franceză și engleză, își dezvoltă abilitățile medicale într-un mediu real, alături de cadre didactice cu experiență. El a adăugat că mulți dintre acești studenți nu au avut acces la astfel de oportunități practice.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 le reamintesc celor care doresc să adopte gratuit un cățel că pot vizita Centrul de Adopție Odăi. Pentru programare, pot lua legătura cu Serviciul de Protecție a Animalelor și Naturii din cadrul Primăriei Sectorului 1, la adresa de e-mail protectiaanimalelor@primarias1.ro, scrie Agerpres.

Citește și: Cartea Electronică de Identitate devine realitate: Când va fi disponibilă și ce beneficii aduce

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel