Consilierul președintelui Donald Trump a reacționat din nou la adresa democrațiilor europene, după condamnarea lui Marine Le Pen, lidera partidului de extremă dreapta Adunarea Națională....
Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen, a fost găsită vinovată pentru deturnare de fonduri europene. Judecătorii au stabilit că nu mai poate candida pentru o funcție publică timp de 5 ani, cu efect imediat.
Judecătorii i-au mai aplicat lui Le Pen o pedeapsă de patru ani de închisoare și o amendă de 100.000 de euro. Este aproape sigur că va face apel, iar pedeapsa cu închisoarea și amenda nu vor fi aplicate până la epuizarea căilor de atac.
Miliardarul Elon Musk, care în ultimele luni a criticat democrațiile europene, inclusiv România, părea să își tempereze declarațiile pe fondul scăderii vânzărilor Tesla, mai ales în Europa. Totuși, după condamnarea lui Le Pen, reacția sa nu a întârziat să apară.
„Când stânga radicală nu poate câștiga prin vot democratic, abuzează de sistemul juridic pentru a-și închide adversarii. Acesta este scenariul lor standard peste tot în lume”, a scris Elon Musk pe platforma X, distribuind la rândul său postarea lui Mike Benz, fost oficial al Departamentului de Stat al SUA în domeniul securității cibernetice.

„Marine Le Pen în Franța, Bolsonaro în Brazilia, Imran Khan în Pakistan, Matteo Salvini în Italia, Donald Trump în America, Călin Georgescu în România.
Urmărirea penală a fiecărui lider populist care contestă sistemul este o lovitură de moarte pentru credibilitatea democrației. Incredibil. Au eliminat opoziția. Marine Le Pen, care în acest moment conduce în sondajele de opinie pentru alegerile din 2027 din Franța, a fost condamnată la 4 ani de închisoare și i s-a interzis să candideze la următoarele alegeri”, a scris Benz, pe platforma X, postare republicată de Musk.

Citește și: Musk a adus în guvernul SUA un tânăr implicat în criminalitatea online. „Big Balls is awesome”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News