Șeful echipei Salvamont din Predeal se află în continuare în stare critică la Spitalul Județean Brașov, după ce a fost atacat violent de un urs.
„L-a atacat, în momentul ăla l-a rupt și a făcut infarct și n-a mai mișcat. Ursoaica, atunci când a văzut că nu mai mișcă, l-a lăsat. În țipetele lui a auzit pe aici un jandarm, că ăla l-a salvat, că dacă nu venea, murea”, a povestit cumnatul victimei.
Întreaga comunitate este în stare de șoc, iar teama s-a instalat deja printre localnici, care spun că nu mai au curaj să circule nici măcar ziua.
„Nu se ia nicio măsură. Ne e frică să mai ieșim pe stradă”, a declarat un localnic.
„Pe strada cealaltă mi-a dat o gheară și m-a făcut de aici până aici și am zăcut o jumate de an. Acum trei ani s-a întâmplat și am semnul și acum. Am scăpat că am fugit în curte la pădurar”, a povestit altul, conform Brasov.net.
Victima a fost transportată de urgență la spital cu răni extrem de grave. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Brașov, Marius Leonte, bărbatul suferă de multiple traumatisme:
„Un traumatism cranio-facial, fractură de mandibulă bilaterală, cu deplasare, ablații dentale multiple, fractură de cartilaj tiroidian bilateral, cu multiple plăci toracice, posterior, abdomen și coapse. Este ventilat mecanic și este instabil. Prognosticul este destul de rezervat”.
Premierul Marcel Ciolacu a avut o reacție dură în urma incidentului de la Predeal, unde șeful Salvamont a fost atacat de un urs pe o stradă din localitate. Acesta a cerut autorităților centrale și locale să actualizeze de urgență măsurile administrative pentru prevenirea unor astfel de tragedii.
„Dacă este nevoie de decizii suplimentare pentru a proteja viața românilor amenintați de atacurile urșilor, aceste soluții trebuie luate urgent.Cer tuturor autorităților centrale și locale să actualizeze de urgență toate măsurile administrative pentru a împiedica producerea de tragedii precum cea de aseară, când șeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs pe o stradă din localitate.
Da, vrem să respectăm principiile generale legate de protecția animalelor, însă asemenea argumente nu mai pot fi invocate când soluții precum relocarea urșilor se dovedesc ineficiente. Dacă urși flămânzi ajung frecvent pe străzile unui oraș, mai ales unul turistic, este clar că asistăm la producerea unei situații de risc public major, iar acele animale trebuie extrase, totul în conformitate cu noul cadru legal existent. În plus, trebuie să începem rapid inclusiv montarea, în zonele de risc, a unor garduri electrice care să protejeze eficient viața oamenilor.
Sunt dispus să-mi asum un orice val nou de critici al ONG-urilor de mediu finanțate de Soros și de la toți reprezentanții progresismului anarhic, din țară sau din Europa. Viața românilor este mai importantă decât orice!”, a zis Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News