Un portar din Serie A a fost suspendat după o anchetă legată de un gest controversat făcut într-un meci oficial.
Portarul nigerian al lui Udinese, Maduka Okoye, acuzat de trucarea unui meci, a fost achitat, dar a fost suspendat două luni de către tribunalul Federației italiene de fotbal (FIGC), informează AFP.
„Parchetul federal al FIGC, care s-a întrunit marți în cadrul procedurii împotriva lui Maduka Okoye, a exclus orice implicare a jucătorului într-un comportament care constituie o infracțiune sportivă”, a explicat Udinese într-un comunicat.
„Toate acuzațiile de presupuse infracțiuni sportive au fost retrase, iar suspendarea de două luni se bazează exclusiv pe încălcarea principiului general al loialității (articolul 4 din Codul Federal al justiției sportive)”, a precizat clubul din Friuli.
„Udinese își reafirmă deplina încredere în conduita corectă a lui Maduka”, a conchis clubul, care îl are în lot și pe portarul român Răzvan Sava.
Okoye, în vârstă de 25 de ani, era suspectat că a primit în mod deliberat un cartonaș galben în timpul meciului de campionat împotriva lui Lazio Roma, din martie 2024.
Portarul născut și format în Germania a primit un cartonaș galben pentru tragere de timp, în conformitate cu o înțelegere încheiată cu un prieten, proprietar de restaurant, care și-a mărit miza de opt ori și a câștigat 120.000 de euro. Ancheta FIGC, care i-a intervievat pe jucător și pe proprietarul de restaurant, a stabilit că nu a existat nicio intenție de a truca meciul, ceea ce ar fi fost pasibil de o suspendare de patru ani.
Okoye, care este la Udinese din 2023, va fi suspendat începând cu 18 august și va putea reveni în acțiune pe 19 octombrie. Prin urmare, el va rata șapte meciuri ale echipei sale, șase în campionat și unul în Cupa Italiei.
Okoye s-a accidentat la încheietura mâinii drepte la începutul lui decembrie 2024, câteva luni între buturile lui Udinese fiind Răzvan Sava, înainte ca românul să se accidenteze la rândul său la sfârșitul lui februarie. Okoye a redevenit titular în luna martie, potrivit Agerpres.
Citește și: Un fotbalist român, de doar 36 de ani, a murit pe stradă. Soția sa este însărcinată cu al treilea copil
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News