A cui e România? Verdictul lui Ion Iliescu: Este marele nostru risc ca țară

Ion Iliescu a vorbit, printre altele, și despre marele risc pentru România.

Redăm o parte din dialogul dintre Ionuț Vulpescu și Ion Iliescu:

A cui e România? Verdictul lui Ion Iliescu: „E încă o țară a postdecembrismului, a postcomunismului. Să facă un brand de țară care să dea un profil identitar, altul decât România scoasă din comunism în urmă cu mai bine de 30 de ani.”

Ionuț Vulpescu: Care credeți că este marele nostru risc ca țară, astăzi? 

Ion Iliescu: Populismul a devenit viral în România contemporană. El a generat marea pandemie morală a societății noastre, față de care publicul nu a făcut anticorpi. Golănia a fost interpretată drept cinism, circul drept spirit ludic, demagogia ca mesianism providențial. Din aceste pricini, chiar partidele politice au intrat în competiția pentru populism, iar electoratul a început să privească la cine e dispus să dea mai mult, nu cine e capabil să facă mai mult.

Unii au încurcat lucrurile și au pus semnul egal între populism ca set de măsuri guvernamentale pentru sprijinirea unor categorii sociale vulnerabile, ceea ce în mod tradițional face parte din discursul și acțiunile stângii, și populism ca arta sforarilor politici, care seduc electoratul și se duc la final de mandat, fără a face nimic din ceea ce au promis.

În timp, asta e îngrețoșat electoratul și, prin urmare, a apărut în cote îngrijorătoare un fenomen periculos pentru democrațiile participative și reprezentative: absența la vot. Ignoranța societății civile față de scena politică a alimentat tensiunile dintre clase, pentru că pare că nu e nimeni care să rezolve aceste decalaje și atunci oamenii aleg să trăiască de azi pe mâine și să își facă dreptate cu mâna lor. Corelate, aceste derapaje au creat un teren fertil pentru radicalisme și polarizări, pentru xenofobii, naționalisme excentrice, discursuri anti-sistem. Le regăsim uneori comasate în ceea ce am putea numi, am spus-o și cu alte ocazii, populismul soluțiilor simple. Adică, toate aceste cocktailuri toxice de idei produc ideologii de substituție, îmbrățișate fanatic de cei care cred că avem un singur dușman: un sistem denaturat, corupt și decadent.

Faptul că sistemul e de vină pentru unii politicieni a devenit o cortină de refugiu: greaua moștenire îi apasă pe toți. Ce au  moștenit? O Românie liberă. Forme de libertăți pentru care mulți nu au luptat, dar pe care toți le-au primit. Faptul că populismul s-a amplificat în ultimii ani nu e de mirare: e consecința absenței  voinței politice de a construi ceva. E mai simplu să arunci o narațiune dramatică – universalizarea corupției – și să aștepți „soluții simple”, precum reforme, aplicabile unora, nu tuturor.

Când liderii politici au vrut să fie populari, au alunecat în populism. Costul? Mai multe taxe, inflație mai mare, polarizări mai profunde. Însă toate aceste lucruri se întâmplă pe fundalul unei crize mai largi, nenumită încă în spațiul public ca atare: României îi lipsește un profil identitar care să o facă să depășească populismul feroce. Iar prin profil identitar nu trebuie să înțelegem un construct tributar trecutului ei: fostă țară comunistă, țară de la Est. România e încă o țară a postdecembrismului, a postcomunismului. Unora nu le place postdecembrismul, au devenit alergici la el. În regulă: atunci să facă un brand de țară care să dea un profil identitar, altul decât România scoasă din comunism în urmă cu mai bine de 30 de ani.

Președintele Ion Iliescu despre proiectul de țară care lipsește României: „Nu este nicio rușine pentru un om politic să apeleze la experți.” Cum vede acum ecourile ultimului său proiect electoral, „România, Orizont 2024”, lansat în ultimul mandat?

Ionuț Vulpescu: Domnule Președinte, care ar trebui să fie pentru România viitorul proiect de țară?

Ion Iliescu: România nu a fost vitregită de proiecte de țară. Eu am gândit unul, care a fost implementat și finalizat, reușind ceea ce în ultimii ani nu s-a mai putut: depășirea concurenței politice, a vanităților individuale, a orgoliilor de partid și a personalităților fiecăruia. Prin Consensul de la Snagov din 1995, am adus la aceeași masă toți actorii politici, pentru că România avea nevoie de proiecte care să neutralizeze ambițiile locale politice, pentru reușite ale țării la nivel macro.

Nu am vrut ca prin integrarea României în UE sau mai apoi în NATO să aducem doar un capital de vizibilitate țării noastre: poate asta este marea greșeală a unor stratageme politice de astăzi, care se raportează la aceste alianțe de putere ca la agenți de PR. Pentru unii, europenitatea României „dă bine”, pentru alții, sprijinul americanilor e cartea de vizită către occidentalizare și progresism. Dar primul pas pentru ca un proiect de țară să reziste este să nu vânăm mișcări de vizibilitate, ci idei pentru sustenabilitate. Apoi, Consensul de la Snagov, așa cum va rămâne el în istorie, că place unora sau nu, a fost urmat de un element firesc: cooptarea personalităților din fiecare domeniu de rezistență pentru conceperea strategiei de integrare a României în UE. Am încredințat proiectul unor experți, adică unor poli de cunoaștere, cu experiență, cu viziune, necontaminați de impresii politice. Ceea ce a fost crucial. Academicianul Tudorel Postolache a acceptat sarcina de a coordona comisia și a elabora strategia. M-aș fi bucurat ca relația noastră să fie un exemplu pentru clasa politică din România, care trebuie să apeleze mai des la experți. Nu este nicio rușine pentru un om politic să apeleze la experți. Ani mai târziu am mai făcut o Comisie pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă a României, organizând dezbateri, conferințe, schimburi de idei și experiență.

În ultimul meu mandat, am pus pe roate proiectul România, Orizont 2024. Din păcate, orizontul succesorului meu bătea mult mai aproape, avea doar faza scurtă… Ironia sorții face că fix anul acesta ar trebui să vedem roadele acestui proiect necontinuat, din timpuri în care sustenabilitatea și dezvoltarea durabilă nu erau o constantă a acțiunilor României. Am predat la cheie acest proiect, ca și o Românie funcțională, europeană, integrată în NATO. Faptul că ori de câte ori România traversează experiențe limite activăm mecanisme europene de salvare, faptul că UE ne oferă resursele necesare pentru a depăși decalaje, inegalități, nu doar de ordin economic, dar și sociale, arată că europenizarea noastră politică e în creștere, că suntem un partener viabil pentru UE, dar că încă e nevoie să creștem și noi, pentru ca UE să crească. Toate aceste alianțe progresează în măsura în care fiecare partener progresează. Aceasta e marea lecție a uniunilor. Proiectele de țară sunt un motor al acestor modernizări. După România, Orizont 2024, timpul a trecut neiertător, România a rămas, în unele părți ale ei, neschimbată.

Sursa: https://www.ionutvulpescu.ro/avangarda-cu-ionut-vulpescu-invitat-presedintele-ion-iliescu/

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News