EXCLUSIV  A doua opinie la pacienţii cu cancer. Dr. Mircea Dediu spune când apar problemele

Sursa: Unsplash
Sursa: Unsplash

Dr. Mircea Dediu a explicat, într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS şi DC MEDICAL, care sunt problemele care apar atunci când un pacient oncologic cere şi a doua opinie despre diagnosticul său. 

"Problema apare atunci când această a doua opinie este solicitată de pacient, având în substrat o oarecare neîncredere în medicul sau echipa medicală care l-a diagnosticat şi care i-a propus un tratament, o atitudine.

Această a doua opinie solicitată de pacient este diferită complet faţă de momentul în care noi, specialiştii, ne dorim a doua opinie. Diferenţa constă în această neîncredere şi convingere că, venind din altă parte, acea a doua opinie e mai potrivită decât cea care s-a dat. 

Sanador

Problema apare când această a doua opinie nu e similară cu cea iniţială. Lucrurile în oncologie sunt complexe şi complicate. Lumea crede că e vorba despre a-ţi spune cineva ce medicamente să iei şi ce tratament. Nu e vorba despre asta. Tratamentul e foarte complex şi trebuie să ai toată istoria şi tot tabloul unei persoane, ca să fii într-adevăr eficient.

În măsura în care această a doua opinie nu concordă cu imaginea sau strategia pe care ţi-ai format-o, e destul de dificil nu neapărat să o accepţi, dar să cauţi să o pui în practică", a declarat dr Mircea Dediu, medic primar Oncologie, Doctor în Științe Medicale și șeful Secției Oncologie Medicală din Centrul Oncologic SANADOR. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel