Soția lui Cătălin Cherecheș este cea care astăzi este filmată de jurnaliști și cea care-i întâmpină pe anchetatori.
Publicitate
Proaspăt căsătoriți, în septembrie anul acesta, după ce părinții soției sale au fost reținuți, edilul din Baia Mare spunea pe la televiziuni că va deveni cel mai râvnit burlac din România, dacă soția sa ar fi avut cunoștință de faptele părinților săi.
Între timp, socrii lui Cătălin Cherecheș sunt arestați preventiv, acuzați că au încercat să-i obțină o pedeapsă mai mică contra sumei de 100.000 de euro.
Cum lucrurile nu au mers conform planului, edilul a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. În plus, i-a fost majorată pedeapsa prin care-i sunt interzise anumite drepturi, printre care cel de a fi ales, pentru o perioadă de 5 ani de când va fi eliberat (înainte era de 4 ani).
Avocatul lui Cherecheș afirmă că edilul se gândea chiar la achitare, dar ar fi afirmat că este pregătit pentru orice decizie a instanței. Și se pare că așa a fost. Mama primarului ar fi plecat cu câteva zile înainte în Italia, conform unor surse citate de televiziuni, acolo unde s-ar fi dus, cu ocazia condamnării, și Cătălin Cherecheș.
Dacă instanța l-ar mai fi păsuit puțin, el ar fi fost achitat, într-adevăr, nu pentru că n-ar fi existat faptele, ci pentru prescriere - în aprilie 2024. Faptele, odată cu decizia instanței, sunt confirmate de probe și sentința judecătoarească. Primarul, care a primit 70% din voturile cetățenilor în timp ce era încarcerat, se pare că a făcut, dar a și cerut, acuzația fiind de luare de mită în formă continuată.
Amintim că el și-a depus candidatura ca independent cu câteva ore de a fi reținut de DNA. A primit 70% din voturi și a ieșit din închisoare pentru 20 de minute, pentru a depune jurământul de primar.
În vârstă de 45 de ani, primarul a fost acuzat întotdeauna că are veniturile pe numele mamei sale, astfel fiind de înțeles de ce a plecat din țară cu aceasta. Când nu a putut justifica o sumă mare de bani, el a spus că a primit un împrumut de 1,5 milioane de euro de la mama sa. Apoi a explicat cum i-a cărat personal în tranșe a câte 10.000 de euro în Germania, într-un seif al unei mătuși, motivând că nu are încredere în sistemul bancar românesc. ”Sunt unicul fiu al mamei mele” explica cu mândrie edilul care recunoștea că un împrumut mamă - fiu este o formalitate. În fapt, toate problemele edilului se trag de la sumele uriașe de bani nejustificate. El are acum un alt litigiu prin care ANI îl acuză că nu poate justifica 600.000 de euro.
Deci cei 70.000 de lei pentru care este astăzi dat în urmărire internațională sunt la capitolul peace of cake. Parcă este și ironic să fii înfundat pentru 70.000 de lei, când ție-ți trec prin mână milioane de euro, unele, se pare, nejustificate, după cum acuză organele abilitate ale statului.
Mai amintim, de asemenea, că primarul i-a cedat toate cotele sale parte mamei sale în 15 noiembrie 2022.
Mai are pe numele său doar un spațiu de 16 metri pătrați. Mama sa este ceva mai înstărită. Încă din 2021, avea trei apartamente, două vile, șase terenuri, pe lângă alte venituri materiale. E de înțeles astfel de ce și-a împrumutat fiul sărac, nu?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu