Rusia anunță că l-a arestat pe cel care a explodat calea ferată.
Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat joi arestarea unui cetăţean belarus, acuzat că, acţionând în colaborare cu serviciile secrete ucrainene, a efectuat la sfârşitul lunii noiembrie două operaţiuni de sabotaj asupra trenurilor ruseşti care transportau carburant în regiunea Buriatia, în Extremul Orient rus, transmite AFP, conform Agerpres.
Suspectul a ”mărturisit” că a plasat ”opt dispozitive explozive” pe vagoanele-cisternă ale celor două trenuri şi că a acţionat la ordinul ”serviciilor de securitate ucrainene”, a precizat FSB într-un comunicat. El a primit de asemenea instrucţiuni ”din partea unui compatriot stabilit în Lituania” pentru executarea acestui ”act terorist” al cărui obiectiv era ”de a distruge infrastructuri critice de transport şi energie”, se mai arată în anunţul serviciului rus.
Primul atac a fost efectuat în noaptea de 29 spre 30 noiembrie în tunelul Bessolov din republica Buriatia, unde au fost detonate patru dispozitive explozive la trecerea unui tren care transporta carburant, apoi a fost executat un al doilea sabotaj asupra unui alt tren care circula pe o cale ferată alternativă pe unde a fost deviat traficul după primul sabotaj, a declarat duminică o sursă ucraineană.
???????????? Imagenes de la explosión del ferrocaril en el túnel Severomuy, en Buriatia, Rusia.https://t.co/xLaWkzorPB pic.twitter.com/Z0BwnbZSaR
— Iván Psyko ???????????????? (@psyko_ivan) November 30, 2023
Obiectivul operaţiunii a fost de a scoate din funcţiune respectiva linie de cale ferată ce face legătura cu China şi Mongolia şi care trece prin tunelul Baikal-Amur din provincia Buriatia, tunel cu o lungime de 15,3 kilometri, a explicat aceeaşi sursă. Potrivit publicaţiei ruse Kommersant, în primul sabotaj explozibilul a fost introdus sub tren şi declanşat după intrarea acestuia în tunel.
Potrivit canalului de Telegram Baza, apropiat de serviciile de securitate ruse, în urma exploziei din tunelul Baikal-Amur şinele de cale ferată au fost grav avariate, iar combustibilul scurs din vagoane a inundat tunelul.
Kievul a revendicat numeroase atacuri asupra teritoriului rus de la începutul războiului declanşat de Rusia în februarie 2022, dar este prima dată când serviciile secrete ucrainene execută astfel de operaţiuni la mii de kilometri de linia frontului.
Serviciile speciale de la Kiev apelează tot mai mult la astfel de sabotaje ca tactică de război asimetric pentru a perturba logistica armatei ruse, în timp ce contraofensiva armatei ucrainene nu a dat rezultate şi acum trupele ruse au trecut la ofensivă în unele sectoare ale frontului.
Pe lângă atacurile din spatele liniei frontului asupra unor ţinte ruseşti, precum depozite de muniţii, poduri strategice (cum au fost sabotajele asupra podului Crimeii), centre de comandă, baze aeriene sau linii feroviare, au fost efectuate de asemenea atacuri în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia şi chiar pe teritoriul rus care au ucis responsabili ruşi ori susţinători ai Kremlinului, cum a fost moartea unui celebru blogger militar rus într-un atentat cu bombă la Sankt Petersburg sau uciderea Dariei Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, scriitor naţionalist rus apropiat al Kremlinului.
Soţia şefului serviciului militar de informaţii ucrainean (GRU), Kirilo Budanov, pe care Moscova îl consideră artizanul unora dintre aceste sabotaje, a fost otrăvită luna trecută cu metale grele, acţiune despre care Kievul nu a oferit detalii, dar o pune pe seama serviciilor secrete ruseşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu