Un bărbat a fost găsit duminică în viață pe un feribot care arde de vineri, în largul coastelor Greciei. Alte 11 persoane sunt date dispărute.
Un purtător de cuvânt al pazei de coastă a declarat pentru Associated Press că bărbatul, din Belarus, a fost găsit pe puntea feribotului în stare aparent bună.
„Faptul că acest bărbat a reușit, în ciuda condițiilor nefavorabile, să iasă pe punte și să alerteze paza de coastă ne dă speranța că ar putea exista și alți (supraviețuitori)”, a declarat purtătorul de cuvânt al pazei de coastă, Nikos Alexiou, pentru postul de stat ERT.
Supraviețuitorul salvat, un bărbat în vârstă de 20 de ani, este șoferul unui camion cu numere de înmatriculare lituaniene.
Acesta le-a spus salvatorilor că a auzit alte voci sub punte. El a fost dus la spital pentru a fi examinat.
Feribotul italian care transporta peste 290 de pasageri și membri ai echipajului, precum și peste 180 de mașini, a luat foc vineri, la trei ore după ce a părăsit portul Igoumenitsa din nord-vestul Greciei, cu destinația Brindisi, Italia.
Autoritățile au evacuat aproximativ 280 de oameni pe insula Corfu din apropiere. Sâmbătă au mai fost salvate două persoane, un migrant și un șofer bulgar.
Intervenția salvatorilor este îngreunată de faptul că în unele zone ale navei sunt încă temperaturi foarte mari, scrie Mediafax.
"Eram în cameră, ne-au trezit că este incendiu, ne-au dat vestele de salvare și ne-au dus pe puntea din spatele navei, ne-au separat - întâi au urcat în bărcile de salvare femeile și copii. Ne-au scos foarte rapid, echipajul a fost profesionist. Garda de Coastă din Grecia a apărut imediat, cred că în jumătate de oră cel mult au intervenit. Era foarte mult fum, când ne-am îndepărtat am văzut nava arzând. În zonă au venit și elicoptere. Totodată, în preajmă era și o navă de slavare din Italia, care ne-a preluat pe noi", a povestit un român care se afla pe feribot, în momentul incendiului, la Digi24.
Românul a spus că a fost sunat de un reprezentant de la Ambasada României, care i-a spus că îi așteaptă în port în Corfu, că îi va prelua de acolo și că le va asigura transportul spre România sau spre ce destinație doresc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu